D-ale războiului. Împușcat pentru că era prea viu !

Mitraliorul german Gunter K. Koschorrek povestește și despre camarazi cruzi, fără inimă, care împușcau inamici pe frontul de est doar pentru propria plăcere, nu din necesități militare.

Așa cum a fost unteroffizer Schwarz pe care l-a auzit cum a ordonat unui soldat să împuște în ceafă o siluetă chircită și a văzut cum l-a împușcat chiar el în ceafă pe un altul.

„Omul ăsta era atât de plin de ură, încât trebuia chiar să pângărească morții. După aceea a trecut pe lângă mine, ducându-se spre alt soldat căzut. A dat cu piciorul în trupul care zăcea pe o parte, i-a aplicat o lovitură puternică în stomac și a murmurat furios:

-Și acesta este prea viu!

A fixat țeava chiar pe fruntea soldatului și a tras. Trupul despre care presupuneam că este mort a tresărit

-De ce nu-i luăm prizonieri ? l-am întrebat furios.

Sergentul cel negricios s-a mulțumit să mă privească dezgustat și a mormăit:

- Atunci încearcă să-i ridici când fac pe morții! Porcul crede că nu ne dăm seama că este în viață și o să ne poată ataca pe la spate. Am mai văzut așa ceva…” Chiar dacă acest unteroffizer ar putea avea un argument logic, îmi dau seama că gândește așa în cea mai mare parte pentru că are porniri sadice, pe care astfel de oameni și le pot satisface pe timpul războiului sub pretextul legitimității. Meinhard spune că sovieticii comit atrocități împotriva soldaților noștri și adesea nu iau prizonieri, așa că și ai noștri se poartă la fel.

Spune că așa e la război, cu aceste avalanșe crescânde de ură. Începe cu un atac, apoi urmează lupta. Cei doi inamici se bat pentru viețile lor, ceea ce se transformă apoi într-o înverșunare sumbră și o reacție exagerată de ambele părți. Iar aceasta duce la represalii și răzbunare în conformitate cu lozinca: „Îți fac și eu ție ce îmi faci și tu mie”. O, și Dumnezeu să aibă milă de cel care pierde!”.

(Din Gunter L . Koschorrek, Zăpadă însângerată, p. 81)