D-ale războiului! Românii – schelete ambulante!

scris de> Ioan Tuleu

Nici în timpul Primului Război Mondial, autoritățile germane nu i-au tratat mai omenește pe prizonierii români. „Să fi tot timpul spionat, denunțat, înjosit în demnitatea ta de om este insuportabi, mai ales când această stare de lucruri a durat patru ani și trei luni – relata scriitorul elvețian Benjamin Vallotton în articolul „Mormintele de la Mulhouse acuză”, publicat în 1918 într-un ziar francez – dar este și mai greu de suportat să vezi prizonieri căzând din picioare de inaniție, de tuberculoză, ajunși în ultima fază a degradării fiziologice, marcați de vălul morții, fără să ai dreptul să le dai o bucată de pâine sau să le arăți un semn de simpatie!  Scriitorul elvețian – se referea la prizonierii români pe care germanii i-au tratat cu o ferocitate deosebită. „Forțați să muncească în minele de potasiu, istoviți de lucrările peste puterile lor la care erau supuși, de loviturile și brutalitățile gardienilor, de suferința hranei. (o bucată de pâine neagră, puțină apă caldă numită supă) aceste nefericite ființe nu mai erau decât niște schelete ambulante. Când treceau în grupuri, înconjurați de baionetele nemțești, pe străzile din Mulhouse, le vedeam unghiile lovind dinți pentru a exprima foamea, mâinile întinse cerând ajutor, plânsul țâșnind din mizeria și disperarea în care se aflau”.