În urma celor declarate de către domnul deputat Florin Tripa, referitor la Teatrul de Vară de la Moneasa și la Târgul Meșterilor Populari care se desfășura, în fiecare an, în stațiune, dorim să facem următoarele precizări:
Teatrul de Vară de la Moneasa este recondiționat de către Centrul Cultural Județean Arad în fiecare an în preajma Paradei Clătitelor, astfel încât să fie pe deplin funcțional pentru această sărbătoare. Chiar în aceste zile se efectuează reparații la băncile de la Teatrul de Vară, la gardul împrejmuitor, scenă, gazon, etc, lucrări care vor fi finalizate săptămâna următoare.
În ceea ce privește Târgul Meșterilor Populari, această acțiune susținută de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad, se va desfășura în acest an la Lipova, în data de 15 august, cu prilejul marelui pelerinaj de la Mănăstirea Maria Radna. S-a luat această decizie pentru ca standurile meșterilor populari să nu se suprapună cu cele ale comercianților care participă la Parada Clătitelor, ultimii fiind în număr tot mai mare. Nu în ultimul rând mutarea Târgului Meșterilor Populari la Lipova vine să satisfacă și interesele cetățenilor din această parte a județului nostru.
No Comments
Comments for Dacă pe Tripa nu-l bagă în seamă nimeni se bagă singur are now closed.