D`ale Războiulu! Piftie din clei !

scris de:prof. Ioan Tuleu

În Leningradul asediat de armata germană se murea de foame și de frig în iarna 1941-1942. Lidia Ohapkina era una dintre locuitoarele orașului care se lupta cu moartea, nu pentru sine ci pentru cei doi copii ai săi, mici și neajutorați: „Mă tot gândeam unde să găsesc ceva de mâncare, orice. Mi se tot năzăreau ba pâini, ba cum adun de pe câmp cartofi. Cum adun un sac întreg și nu-l pot căra. Odată, la talcioc am reușit să cumpăr clei de tâmplărie. Se făcea atunci din el piftie. L-am fiert și eu și l-am mâncat. I-am dat și lui Tolik. Ninocikăi  m-am temut. Dar din cauza cleiului am făcut constipație și nu l-am mai gătit. Altădată am reușit să cumpăr piele de porc. Era ceva mai gustoasă, dar trebuia fiartă foarte mult ca să se înmoaie, și-mi părea rău de gaz, din care-mi rămăsese foarte puțin.

….În casă era un frig grozav, pe pereți se forma chiciură, așa cum e iarna prin grajduri. Când trebuia să o primenesc pe Ninocika mă băgam sub plapumă ca să nu răcească, îmi puneam scutecul uscat, iar pe cel ud îl aruncam pe jos, unde îngheța imediat, așa cum îngheață rufele întinse afară. Termometru nu aveam, dar tempeatura aerului era fără discuție sub zero. Slăbisem în așa hal, încât pe picioare parcă nu mai aveam corp. Sânii – ca la bărbați – numai sfârcurile. Pielea mi-era întinsă pe pomeții obrajilor, ochii mi se înfundaseră în orbite. Și copiii erau tare slabi, și mi se strângea inima când le priveam mânuțele și piciorușele subțiri și fețișoarele mici și străvezii cu ochii mari. Lemne nu aveam deloc. Nu aveam cu ce încălzi apa și la ce fierbe ceva”.