D`ale Războiului. Abandonul răniților !

scris de: prof. Ioan Tuleu

Armata sovietică a înrolat în rândurile sale numeroase femei, cele mai multe în serviciile sanitare. Multe asistente s-au remarcat prin sacrificiul de sine, îngrijind zi și noapte răniții, ba chiar și în lupta directă cu inamicul pentru că erau considerate și ele combatante. Statul major al Frontului Stalingrad a distins post-mortem bravura unei infirmiere, Kocinevskaia, voluntară care a scos 290 de ostași răniți de pe linia de tragere. Deși rănită de două ori, a continuat să bandajeze și să care ofițeri și ostași.

Sacrificiile acestor infirmiere au  fost adesea inutile din cauza felului în care au fost tratați ulterior cei salvați de ele. Răniții pe care îi căraseră sau târâseră la malul Volgăi erau lăsați acolo, fără să li se acorde în vre-un fel îngrijiri medicale, până mult după căderea nopții, când erau încărcați ca niște saci cu cartofi în bărcile de aprovizionare, care altfel ar fi făcut goale drumul de întoarcere. Când răniții erau descărcați pe malul de est, condițiile puteau fi și mai proaste , așa cum avea să descopere o aviatoare.

Supraviețuitorii unui regiment de aviație împrăștiat, care au petrecut noaptea dormind într-o pădure la est de Volga, s-au trezit în zori la auzul unor sunete ciudate. Nedumeriți s-au strecurat printre copaci către malul râului să vadă despre ce este vorba. Acolo au văzut „mii de răniți cât vedeai cu ochii”, lăsați pe malul nisipos după ce fuseseră transbordați cu o noapte în urmă. Răniții cereau apă, „țipau sau plângeau, fără mâini sau picioare”. Personalul de la sol i-a ajutat cât a putut. Fosta asistentă de pediatrie Klavdia Sterman a spus că, după ce vor ajunge la Moscova, va cere să fie transferată la o unitate medicală din linia întâi. (Stalingrad, Antony Beevor, Editura Rao 2005, p. 196)