D`ale Războiului. Detectoare umane!

scris de:prof. Ioan Tuleu

În anii cincizeci ai secolului trecut, în Algeria s-a desfăşurat un cumplit război între FLN (Frontul de Eliberare Naţională) format din arabi extremişti şi OAS (Organizaţia Armată Secretă), formată din francezi extrmişti ambele organizaţii dedându-se la cele mai oribile atrocităţi. Până la urmă s-au încheiat acordurile de la Evian, în 19 martie 1962, care au dus la retragerea autorităţilor şi armatei franceze din Algeria. Acordurile nu au oferit însă protecţie celor 250 de mii de oficiali musulmani, mulţi de origine foarte umilă, care continuaseră să slujească Franţa cu credinţă, până la capăt. Când un deputat musulman, din a cărui familie deja fuseseră asasinaţi zece oameni de către FLN i-a spus lui de Gaulle că, în urma autodeterminării  „vom avea de suferit” acesta i-a răspuns cu răceală „Eh bien – vous souffrirez”. Şi aşa s-a întâmplat. Numai 15 mii au avut banii şi mijloacele să plece. Restul au fost împuşcaţi fără a mai fi judecaţi, folosiţi ca detectoare umane de mine pentru a curăţa câmpurile minate de-a lungul graniţei cu Tunisia, au fost torturaţi, puşi să-şi sape propriile morminte şi să-şi înghită decoraţiile militare înainte de a fi ucişi; unii au fost arşi de vii, castraţi, târâţi în urma camioanelor, daţi de mâncare câinilor; au fost cazuri în care familii întregi, inclusiv copii mici, au fost omorâte la un loc. Unităţile militare franceze care au rămas, foştii lor camarazi de arme, asistau îngrozite şi neputincioase, căci conform acordurilor nu aveau nici un drept să intervină. (Paul Johnson, O istorie a lumii moderne (1920-2000), Editura Humanitas 2014, 490)