D`ale Războiului. Dimineaţa te trezeai cu vecinul de pat mort !

scris de: prof. Ioan Tuleu

Alexandru Trânc, din Mărăuş, a fost unul dintre numeroşii prizonieri români înternaţi la Stalingrad pentru a reconstrui oraşul complet dărâmat după cumplitele lupte desfăşurate acolo. Traiul în lagăr era de o duritate extremă, doar cei foarte puternici supravieţuind. Dar să-l lăsăm pe el să povestească ce s-a întâmplat acolo: „În lagăr eram cazaţi 400 într-o baracă. Erau podele pe jos. Dacă aveai o cărămidă la cap era bine. Dar după ce te culcai nu te puteai întoarce numai dacă se întorceau toţi din rând.Uşanu stătea o clipă închisă în timpul nopţii. Aveam un cântar să împărţim pâinea şi trăgeam la sorţi bucata cuvenită. Dacă nimereai mjlocul, care era aşa de moale încât de dădeai cu el de perete se lipea, atunci o încurcai. Se mai şi fura şi iar era scandal. Iarna nu mai puteam de frig, ne încălzeam unul de la altul şi sufeream de atacul păduchilor. Din cauza păduchilor am avut tifos în lagăr şi numai ce vedeai că vecinul din pat era mort. În fiecare dimineaţă pleca din lagăr maşina încărcată cu morţi. Îi duceau în pielea goală şi îi aruncau unul peste altul într-o groapă comună.

Dar să vă spun cum o fost omorât unul dintre noi. Era de vreo 50 de ani, o fost luat dintr-un sat din Basarabia. În timp ce treceam pe lângă el  l-or luat ca să completeze formaţia, pentru că aveam unul lipsă. Într-o zi omul nostru o intrat într-o groapă să-şi facă necesităţile, dar o stat prea mult. Când o descoperit santinela lipsa lui ne-o culcat pe toţi l-a pământ, s-o dus şi s-o uitat în groapă şi deodată am auzit poc… poc. Cinci focuri o tras în el, dar nu o murit pe loc. Abia în dormitor şi-o dat obştescul sfârşit. O fost tare greu acolo. Tatăl meu, care o fost în armata ungurească în primul război mondial o fost şi el prizonier la ruşi, dar parcă nu i-o fost aşa de greu”.