D`ale Războiului. Eroul sergent Halic Teodor!

scris de> prof Ioan Tuleu

Ostaşii români, cu toate greşelile de comandament, au dat dovadă de mult elan ofensiv în această primă mare bătălie din Uniunea Sovietică, în care armata română a operat singură, sub comandă proprie. În memoriile sale, veteranul Gheorghe Cociuba, din Târnova, Regimentul 1 Roşiori, îl remarcă în mod deosebit pe sergentul Teodor Halic, comandantul lui de grupă: „Mai şezurăm trei zile după care am avut alte trei atacuri. Atunci o fost greu. La un atac numai ce-l auzii pe Halic: Auu f… muma lor de bolşevici, iacă mă puşcară în picior. Da io imediat mă duc la el să văd cum îi, să-l pansez şi să îi dau ajutor. Ne-am băgat amândoi într-o groapă de proiectil, dar nu am putut să stau în sus, să-i trag cizma, că pe sus piu…piu, gloanţele pe lângă capul meu, că ruşii erau aproape. Atunci am îmboţit cizma, am ridicat pantalonul şi am văzut că glonţul a intrat puţin prin pulpă, deci nu era aşa grav. Nici nu o vrut să strice pansamentul Halic, aşa că l-am legat cu batista. Dar nici nu o vrut să plece ca rănit din linia întâi, cum i-o spus locotenentul Drăgulescu: „Hai pleacă de aici”. „Pentru rana asta nu mă duc”. Da să ştiţi că numa colonelul Şuţu (comandantul regimentului n.n.), Halic Teodor şi încă un locotenent de la escadronul doi or fost decoraţi cu „Crucea de Fier”, clasa a doua, germană”.