D`ale Războiului. Fraternizare pentru apă !

Written by admin. Posted in D'ale razboiului

Tagged: , , ,

Published on martie 13, 2015 with No Comments

 

scris de prof. Ioan Tuleu:

Pe cota 725 din Muntele Javorina a avut loc în timpul campaniei din vest a armatei române o întâmplare mai puţin obişnuită, pentru că nu s-a conformat devizei frontului: “Ucide inamicul cu orice preţ şi prin orice mijloace”. De data aceasta întâmplarea, povestită de Victor Atanasiu, în acel moment locotenent, comandant de baterie în Regimentul 3 Artilerie, se remarcă prin umanism şi respect între adversari: “În luna februarie a anului 1945, trupele române se aflau în masivii muntoşi ai Slovaciei, nu departe de Hron. Pe una din catenele Javorinei, în apropierea mamelonului cu cota 725, instalasem observatorul bateriei (…) În stânga noastră se aflau unităţi sovietice, iar în faţă, dincolo de vale, pe un glacis în bună parte neacoperit de pădure, unităţi germane şi ungare.

Noaptea cu scânteierile de lună plină trecuse. Către ora 11 sergentul de serviciu m-a solicitat să-mi arate ceva de neînţeles! Am putut observa cu ochii liberi doi ostaşi adverşi, care, lăsându-şi armele la o oarecare distanţă, au coborât până la firul văii dintre cele două linii ale frontului şi au luat apă de la un izvor într-o gamelă şi un bidon. Apoi s-au întors fiecare pe drumul pe care venise, luând armele la spate şi dispărând în meterezele tranşeelor. Fenomen ciudat pe linia frontului unde stăteau la pândă atâţia ochi. Nimeni însă nu a tras, parcă era o înţelegere tacită.

În ziua următoare, în jurul aceleiaşi ore, fenomenul s-a repetat, deosebit însă ca aspect şi proporţie. Am răsucit obiectivul lunetei panoramice la maximum, pentru a-mi apropia cât mai mult imaginea…. Ostaşi din cele patru armate ce se aflau pe poziţie coborau pantele neînarmaţi, până la izvorul din vale. Ajunşi acolo se salutau şi aşteptau în ordine pentru a lua apă, după care plecau pierzându-se în ascunzătorile pământului….

 

 

No Comments

Comments for D`ale Războiului. Fraternizare pentru apă ! are now closed.