D`ale Războiului. Inamicul demn de admirație

scris de prof.Ioan Tuleu

Când soarele a răsărit deasupra Sheshan, comandantul de divizie (japonez) Tani Hisao a ieșit clătinându-se din clădirea în care rămăsese pe timpul nopții și s-a îndreptat spre locul unde se afla o mitralieră, loc care oferea o bună perspectivă asupra peisajului de jos. Uniforma sa era împroșcată cu noroi iar ochelarii erau sparți și legați cu o bucată de sfoară. A privit în jos: „Cât de mulți oameni” , a murmurat el. Câmpul de bătaie era presărat cu cadavre, în marea lor majoritate chinezi. Unii zăceau pe drum, alții în șanțuri, iar alții erau risipiți pe câmpurile de orez din preajmă. Erau cu sutele.

Un ofițer japonez care coborâse dealul ca să inspecteze locurile a observat ceva care se agita într-un morman de cadavre însângerate. Un soldat chinez s-a târât de sub cadavre, s-a ridicat în picioare, iar, când a văzut că era înconjurat de inamici, și-a ridicat arma și s-a împușcat. Este inamicul nostru dar s-a dovedit a fi demn de admirație, a spus ofițerul, plecându-și capul în semn de respect. La mică distanță, oamenii din divizie au mers la râu să ia apă pentru a-și fierbe orezul. Oglinda ei era acoperită cu o masă încâlcită de cadavre, dar, chiar dacă le-a păsat în vreun fel de aceasta, n-au arătat-o nici o secundă. Le era foame și trebuia să mănânce.( Peter Harmsen, p. 344)