scris de prof. Ioan Tuleu
Wehrmacht-ul a fost cel care a creat şi administrat prima reţea de lagăre de concentrare din Europa lui Hitler în care oamenii au murit cu miile, cu zecile de mii, cu sutele de mii şi, în cele din urmă cu milioanele.
Unul dintre cele mai cumplite lagăre de prizonieri de război au fost în Bielorusia sovietică ocupată, unde la sfârşitul lui noiembrie 1941, rata deceselor a ajuns la doi la sută pe zi. În lagărul 352 din apropiere de Minsk, despre care un supravieţuitor îşi amintea ca despre „iadul pe pământ”, prizonierii erau atât de înghesuiţi în împrejmuirea de sârmă ghimpată, încât abia puteau să se mişte. Trebuiau să-şi facă nevoile fiziologice pe locul în care stăteau. Au murit acolo aproximativ 109. 500 de oameni. În lagărele 185, 127 şi 341, din oraşul Moghilev din estul Bielorusiei, există martori care au văzut dincolo de sârma ghimpată munţi de cadavre neîngropate. În aceste lagăre au murit între 30 şi 40 de mii de prizonieri. În lagărul 131 de la Bobruisk a luat foc cartierul general al lagărului. Mii de prizonieri au murit în flăcări iar alţii 1700 au fost împuşcaţi pe când încercau să fugă. În total în Bobruisk au murit 30 de mii de oameni. În lagărele din Ucraina situaţia era asemănătoare. Rosalia Volkovskaia, supravieţuitoare a lagărului de femei din Volodymyr-Volinski a putut să vadă cu ce se confruntau bărbaţii din stalagul 365, aflat colo: „Noi femeile, puteam vedea de sus cum mulţi dintre prizonieri au mâncat cadavre.”. În stalagul 346 din Kremenciuk, unde prizonierii primeau cel mult două sute de grame de pâine pe zi, cadavrele erau aruncate în fiecare dimineaţă într-o groapă. Uneori cei vii erau aruncaţi împreună cu cei morţi. În lagărele din Guvernământul General au murit 45. 690 de oameni în zece zile, între 21 şi 30 octombrie 1941. Ţăranii polonezi încercau adesea să-i hrănească pe priizonierii sovietici înfometaţi pe care îi vedeau. Ca răzbunare germanii au împuşcat femei poloneze care duceau urcioare cu lapte şi au distrus sate poloneze întregi. (Thimothy Snyider, p. 210)
No Comments
Comments for D`ale Războiului. Lichidarea prizonierilor de război sovietici! are now closed.