D`ale Războiului. Mă doare, plâng !

scris de : prof. Ioan Tuleu

Scriitorul israelian Aharon Appelfeld își amintește de experiența deportării sale din Bucovina în Transnistria, petrecută în toamna anului 1941, într-o carte de impresii apărută în 1998:

„În 1941, moartea nu era încă industrializată și erau fiolosite orice mijloace de ucidere. Tatăl meu și cu mine am fost încolonați într-un marș forțat care a început cu 200 de persoane și a rămas cu 30. Am încercat să descriu acest marș într-unul din jurnalele mele. „De câteva zile ne târâm piciorele pe drumuri pline de noroi, un convoi lung, înconjurat de soldați români și ostași ucraineni din trupele neregulate care ne lovesc fără milă cu biciul și trag în noi. Tata mă ține foarte srâns de mână. Picioarele mele scurte nu mai ating pământul. Răceala noroiului îmi taie coapsele. De jur împrejur este întuneric, cu excepția mâinii tatălui meu. Nu simt numic, nici măcar mâna lui. Mâna mea este parțial paralizată. Știu că la cea mai mică mișcare mă voi îneca. Nici chiar tata nu mă poate salva. Mulți copii s-au înecat deja în felul acesta. Noaptea când se oprește convoiul, tata mă pescuiește din noroi și îmi șterge picioarele cu haina lui. Mi-am pierdut pantofii de mult și îmi înfund o clipă picioarele înghețate în căptușeala hainei lui. Picul de căldură doare atât de tare încât îmi trag repede picioarele.

Deși cerul era încă întunecat soldații trezesc convoiul cu biciurile și cu împușcături. Tata mă cară pe umeri și când biciul îl șfichiuește, mă lasă jos și mă trage după el. Noroiul este adânc și nu simt pământul tare. Mă doare, plâng”.