D`ale Războiului. Marşurile morţii!

Written by admin. Posted in Uncategorized

Published on octombrie 30, 2014 with No Comments

scris de:prof. Ioan Tuleu

După capitularea de la Stalingrad, mii de prizonieri au fost conduși spre lagăre în ceea ce pot fi numite marșuri ale morții. Cel mai rău dintre ele, fără mâncare  sau apă, la temperaturi între 25 și 30 de grade sub zero, urma o rută șerpuită din Stalingrad, pentru ca după 5 zile să ajungă la Beketovka. Din când în când, prizonierii auzeau împușcături în aerul înghețat și o altă victimă se prăbușea în zăpadă, nemaiputând să meargă mai departe. Setea era o amenințare tot atât de mare ca și slăbiciunea cauzată de foame. Cu toate că erau înconjurați de zăpadă, au împărtășit soarta Bătrânului marinar, cunoscând pericolele care îi pândeau dacă o consumau.

Arareori aveau parte de un adăpost în timpul nopții, așa că prizonierii dormeau pe zăpadă unul lângă altul. Când se trezeau mulți își descopereau camarazii de lângă ei morți și înghețați bocnă. În încercarea de a preîntâmpina acest lucru, era desemnat câte unul dintre ei să stea de veghe și să-i trezească pe ceilalți din jumătate în jumătate de oră. Toți trebuiau să se  miște cât puteau de energic pentru a reactiva circulația sângelui. Alții nici nu îndrăzneau să se întindă pe jos. Sperând să doarmă precum caii, stăteau împreună în grup, acoperiți cu o pătură pentru a păstra căldura provenită de la respirațiile lor. (Stalingrad, p. 488)

 

No Comments

Comments for D`ale Războiului. Marşurile morţii! are now closed.