D`ale Războiului. Matti Jokela, vânătorul de tancuri !

Lupta soldaților finlandezi contra tancurilor sovietice în războiul de iarnă (noiembrie 1939-martie 1940) a fost eroică și plină de victorii, cu toată slaba înzestrare materială și numărul mic al luptătorilor.

O mostră despre această luptă disperată ne-o oferă soldatul Matti Jokela care s-a oferit voluntar să facă parte din unitatea de distrugere a tancurilor. Ca armă avea doar cocteiluri Molotov. Matti a coborât în groapa lui, unde sticlele de benzină stăteau aranjate una lângă alta. S-a întins pe spate și a tras ramuri de brad deasupra lui. N-a avut timp să-și camufleze mai bine ascunzătoarea, căci huruitul motoarelor se apropia tot mai amenințător și, câteva secunde mai târziu, de  după cotitură a apărut un tanc cu turelele îndreptate într-o parte și în alta, căutând de zor inamicul. Rușii care pierduseră deja în ambuscade mulți oameni erau precauți. Căutau mereu soldați ascunși, dar finlandezii, cunoscând mai bine terenul, reușeau să-i păcălească. Matti a apreciat cât de bine aleseseră locul pentru atac. O jumătate de kilometru mai departe drumul cobora și trecea apoi pe un mic podeț peste un pârâu. Era clar că această zonă va atrage atenția soldaților sovietici, căci se vor aștepta ca podul să fie minat.

Primele automobile blindate au trecut atât de aproape, că Matti a simțit căldura motoarelor. S-au oprit lângă pârâu și turelele lor continuau să se rotească la dreapta și la stânga, gata să deschidă foc spre ținta descoperită. În sfârșit primul vehicul a intrat pe pod și a ajuns cu bine de partea cealaltă. Între timp după cotitură a apărut primul tanc. Matti nu mai văzuse asemenea monstru (Tanc greu T. 35). Era cu mult mai mare decât tancurile pe care le folosiseră rușii până atunci și atrăgea atenția prin mulțimea de turele îndreptate în ambele părți ale drumului. S-a ghemuit instinctiv mai tare în zăpadă, căci huruitul tancului era insuportabil. Simțea cum se zguduie pământul. Tancul acesta trebuia să fie atacat de doi soldați care stăteau ascunși ceva mai sus pe drum. După o clipă, de după cotitură au mai apărut încă două. Ultimul era al lui.

A mirosit ca să vadă dacă bucata de cârpă înfășurată pe gâtul sticlei nu s-a uscat și a scos bricheta din buzunar. Tancul se oprise la câțiva metri de poziția lui.

Matti a calculat ce urma să facă: dă la o parte crengile, aprinde cârpa, se ridică și aruncă. Dacă nu nimerește se apleacă și ia sticla următoare; dacă nimerește din prima, o ia la fugă prin pădure. Primii copaci erau la o distanță de câțiva pași, așadar trăgea nădejde că va reuși să ajungă până acolo.

- La atac, a auzit el strigătul primului soldat care sărise afară din groapa lui cu sticla aprinsă în mână. A aruncat-o dar n-a nimerit ambrazura și lichidul s-a răspândit pe blindaj. A aruncat-o imediat pe a doua, dar nu a nimerit nici de data asta. Era prea departe de colosul blindat. Turelele celui de-al doilea tanc s-au îndreptat în direcția lui și l-au retezat în momentul în care s-a aplecat după sticle..

Matti a decis că nu va sări afară din ascunzătoarea lui, ci se va strădui să se târască și să ajungă cât mai aproape de tancul ce urma să fie ținta lui. I se părea că echipajul tancului nu-l va vedea dacă se târăște pe zăpadă, îmbrăcat în combinezonul alb.

A dat ramurile la o parte, a văzut numai cum cade și cel de-al doilea soldat care nici el nu nimerise. Sticla căzuse pe șenile și lichidul se prelinsese în zăpadă. Fumul negru care se ridica din flancul tancului i-a ușurat sarcina lui Matti căci acoperea fanta de observație. S-a hotărât să profite. S-a apropiat foarte mult. Vedea rețeaua de deasupra orificiilor prin care motorul arunca gazele de eșapament. A scăpărat bricheta și flacăra mică galbenă a țâșnit imediat căci avusese griijă să tragă fitilul brichetei mult afară, ca să nu fie stins de vânt. A apropiat-o de cârpa de pe sticlă și văzând că aceasta s-a aprins, și-a luat puțin avânt și a aruncat-o. N-a mai așteptat să vadă efectul. A luat cu mâna dreaptă a doua sticlă și a aruncat-o în același loc. Câteva secunde mai târziu s-a înălțat o flacără lungă și o trâmbă de fum s-a înălțat în aer. Dintr-o dată a văzut cu uimire că zăpada din jurul lui este împrăștiată în toate direcțiile. A înțeles că se trage în el. Flacăra cuprinsese tancul cu o rapiditate uimitoare. Matti a înțeles într-o străfulgerare: distrusese tancul. Primul glonț l-a nimerit în umăr. Durerea a fost atât de puternică încât a căzut în zăpadă și aceasta l-a salvat de celelalte gloanțe care au zburat pe undeva pe deasupra capului. Matti a ajuns în cele din urmă la copacii salvatori. Supraviețuise.