D’ale războiului! Milă creștină

scris de:prof.Ioan Tuleu

Calitățile umane se pot manifesta în cele mai dificile situații și să dea naștere la gesturi incredibile de milă și compasiune. Despre Auschvits se știe că a fost cel mai mare lagăr de concentrare nazist și cel mai mare „abator” al popoarelor. Condițiile de trai pentru cei care au scăpat de la trimiterea la gazare la sosirea în lagăr erau teribil de grele, torturile, intimidările și moartea îi păștea în fiecare moment al existenței lor pe deținuți. Și totuși chiar și în situații extreme au existat cazuri de deținuți care s-au sacrificat pentru semenii lor, cum este cel pe care îl prezentăm în continuare.

Celulele în care se stătea în picioare, din Baraca 11 (Auschvits), ce puteau adăposti patru oameni deodată, într-un spațiu de 1,5 m pătrați, timp de zece zile la rând, erau folosite pentru înfometare, sufocare și zdrobirea rezistenței psihice. În celule erau introduși pentru o pedeapsa suplimentară deținuți cărora li se stabileau vini mai mult sau mai puțin imaginare. Se știa că supraviețuirea în condițiile date era aproape imposibilă, așa că era preferabil să te ferești de această pedeapsă suplimentară. Și totuși un preot catolic polonez a ales să se sacrifice pentru un semen al său. De exemplu, părintele Maksimilian Kolbe, un preot romano-catolic din Varșovia, se va oferi voluntar pentru a lua locul într-o celulă a înfometării unui alt prizonier polonez, Franciszek Gajowvnieczek, care avea soție și un copil. La capătul a două săptămâni, dintre cei 10 deținuți câți se aflau în celulă, Kolbe se afla printre cei care trăiau încă, prin urmare a fost omorât cu o injecție letală. A fost canonizat în 1982.