D`ale războiului! Moartea căpitanului Fătu

scris de; prof. Ioan Tuleu

Bătălia dusă de „Detașamentul Păuliș” în fața șanțului antitanc împotriva Diviziei blindate „Budapsta” a intrat deja în legendă prin fapte cu adevărat eroice”. Cu toată lupta inegală, elevii școlii de subofițeri de Rezervă din Radna au rămas pe poziţie, respingând primele patru atacuri din ziua de 15 septembrie 1944 şi, deşi a pătruns pe flancul drept, inamicul a fost respins prin contraatacuri conduse de căpitanul Fătu, care avea să cadă răpus la cel de al cincilea atac, poate cel mai violent. Acest episod este relatat de Nicolae Thoma, comandant de pluton în compania condusă de căpitanul Fătu. “Ofiţerul ungur a rămas singur faţă în faţă cu Fătu. I-a strigat într-o limbă aproape românească: “Jos centura, jos centura”. Apoi s-a ridicat în picioare şi şi-a îndreptat pistolul către căpitan. A ochit şi a apăsat pe trăgaci, dar pistolul a percutat în gol, nu mai avea cartuşe. Atunci căpitanul Fătu, cu un curaj nemaipomenit, s-a repezit către duşman. I-a smuls din mână pistolul şi cu tocul lui a început să-l lovească în cap până s-a prăbuşit la pământ, repetându-i într-una somaţia ce-i fusese adresată: “Jos centura, jos centura”. Dar o grenadă se rostogoli prin iarbă explodând. O schijă îl răneşte pentru a doua oară la cap, mai grav de data aceasta. A căzut cu faţa în sus ca un stejar lovit de trăsnet. La orele 10, în soarele dimineţii de septembrie, căpitanul Fătu zăcea alături de cadavrele foştilor săi inamici”.