D`ale Războiului. Nu mai suport…!

de prof. Ioan Tuleu: Chiar dacă începutul războiului i-a luat prin surprindere pe sovietici, care au pierdut mulți soldați în iunie și iulie 1941, cu timpul rezistența acestora a devenit din ce în ce mai înverșunată.

Un astfel de episod povestește și Hans Roth care a luptat pe frontul de est în armata germană, într-o unitate de vânători de tancuri (Panzerjager) și care ne-a lăsat mai multe caiete cu însemnări din timpul luptelor la care a participat. Iată cum descrie el un episod din nenumăratele la care a luat parte: „10 august 1944. Focul de baraj începe brusc de dimineață. Dintr-un moment într-altul, văzduhul se umple de șuierături și urlete. Un pumn îmi apasă, capul în pământ. Un baros lovește solul mugind. Pământul se cutremură și noroiul se umflă până când, în cele din urmă, explodează… Șase proiectile de calibru mare au căzut la 30 m de noi. Miroase a nămol și a praf de pușcă. Dacă există Dumnezeu în ceruri, îl implor să ne curme suferința. Să pună capăt acestei situații. Doar să-i pună capăt… Nu mai suport, probabil că unul dintre noi a înnebunit. Sare afară din tranșee, își ridică brațele în aer și râde. În final se aruncă în sârma ghimpată  și se prăbușește după ce a fost lovit în mod repetat de șrapnelele care însoțesc următoarea salvă de obuze. Sărmanul! Ce l-a apucat? Știu atâtea lucruri despre el: e însurat și are patru copii, n-a mai apucat o vacanță de peste un an, acum a căpătat-o… totul e de domeniul trecutului.

Focul de artilerie se stinge pe la prânz, deși roșii continuă se tragă la întâmplare spre pozițiile noastre. Un soldat cu transport de hrană își croiește drum spre noi. Cel de-al doilea n-a reușit să supraviețuiască – lovitură directă. Tipul devine un tablou colorat cu sânge, supă și creieri. Poftă bună! Ia mâncarea cu tine camarade. Mi-a dispărut apetitul”.