D`ale Războiului. Pâinea care ucide!

de prof. Ioan Tuleu: Drama prizonierilor de război transportați de Armata Roșie în lagărele din cuprinsul imens al Uniunii Sovietice este de neimaginat de persoanele care care nu au trăit acolo, pe întinsele stepe, nenorocirile care au adus moarte multor români. Unul dintre participanții la cumplita dramă a fost Radu Mărculescu, locotenent rezervist de artilerie, luat prizonier la Cotul Donului care descrie calvarul prin care a trecut el și camarazii lui până să ajungă în lagăr: „Unii mergeau ca automatele, cătând în jos, prăbușiți în lumea lor interioară. Cu băieții mei încercam să-i smulg din acest abis interior. Unora le căram pumni în spinare și nu ne opream până nu se dezmeticeau; unii ne și înjurau, un semn îmbucurător la revenirea la normal. Pe cei la care vedeam pete albe pe față – semn neîndoielnic de îngheț – îi luam la palme până le înroșeau obrajii. Alții, toropiți de somn și oboseală, se așezau pe vreun nămete din marginea șoselei să-și tragă sufletul câteva clipe. Cuprinși de dulcea senzație a morții prin îngheț, nu înțelegeau de ce trebuie să se ridice și protestau când îi smulgeam cu forța de pe tărâmul minunat al morții și-i îmbrânceam pe șleaurile cumplite ale existenței”.

El mai povestește că la capătul coloanei exista un casovoi (paznic) care îi împușca în cap pe cei rămași în urmă, căzuți în zăpadă, după care câinele le lingea sîngele de pe frunte și obraji.

Altădată, în urma unei confuzii – na leva (la stânga), cu hleba (pâine) – mulțimea prizonierilor a început să fugă spre închipuitele mașini cu pâine. Dar după infructuoasele somații ale gărzilor care voiau să stăpânească mulțimea acestea au tras în plin omorând sute de oameni. Dar, la un moment dat a sosit și mașina cu pâine: „În sfârșit, mult așteptatul eveniment se produse: un camion cu pâine, un camion real, nu unul imaginar produs de eroare acustică, se oprise în fața coloanei. Ce s-a întâmplat atunci, la impactul dintre mașina cu pâine și coloana înfometată, este de nedescris. Avalanșa de disperați a acoperit dintr-o dată, în întregime, mașina. A sfâșiat prelatele, a înșfăcat fiecare cât putea apuca și „fericiții” au rupt-o la fugă cu prada, urmăriți de alții ca să le-o smulgă. Din nenorocire avalanșa aceasta umană a răsturnat și vreo doi ceasovoi. Aceștia călcați în picioare, răcniră înspăimântați, așa încât ortacii lor, care nu așteptau mai mult, își descărcară iar armele în plin. Ordinea nu se restabili decât atunci când zăpada se înroși din nou de sânge. Mașina se golise și din ea nu apucaseră să ia ceva decât câteva sute de oameni”.