D`ale Războiului. Prăpădul făcut de tancurile sovietice în rândurile românilor

scris de: prof. Ioan Tuleu

Românii aveau o frică instinctivă de tancuri, spunea un general german despre modul în care luptau soldaţii români pe frontul de est. Despre lupta cu tancurile sovietice în Bătălia Stalingradului am cules mai multe mărturii de la participanţi care scot în evidenţă prăpădul pe care l-au făcut monştri de oţel în rândurile românilor.  Alexandru Pantazopol, comandant de baterie în regimentul 18 infanterie, mărturiseşte cum a început atacul rusesc în 20 noiembrie 1942: „Nu trece mai mult de ½ oră (de la ora 3 n.n) şi inamicul începe un bombardament foarte violent de artilerie de toate calibrele, pe tot frontul. Cad proiectile ploaie pe adăpostul nostru şi în jur. Nu poţi scoate capul afară. Ne sculăm imediat şi ne echipăm. Alarmez bateria de tragere. Dau comenzile de rigoare conform planului, dar mi se ordonă de la gruparea de artilerie să nu trag decât 16 lovituri că nu avem muniţie! După ce s-a rezistat un timp a început retragerea: Noaptea circulam căutând să dăm de unităţile noastre, ziua stăteam adăpostiţi. Din toate direcţiile se trăgea asupra noastră cu tot felul de armament. Nu aveam ce mânca şi ne hrăneam cu cocenii de varză rămaşi după recoltare. Deasemenea, cu rămăşiţele de cartofi pe care îi mâncam cruzi. Noaptea ne-am apropiat cu grijă de un sat, căutând în primul rând apă”. El surprinde şi spectacolul sfâşietor  al atacului cu tancuri asupra ariergărzii. „După ce ne-am întâlnit cu comandantul regimentului, locotenent colonelul Balş, am încercat să ne regrupăm într-o coloană, când din spate  vine vestea că tancurile inamice au pornit după noi. M-am retras imediat cu oamenii ce-i mai aveam, înafara axului şoselei – pe o vâlcea – de unde am urmărit un spectacol sfăşietor. Şase tancuri inamice măcelăreau în coada coloanei bucătăriile noastre de campanie, care, trase de boi, rămaseră în urmă. Se urcau tancurile peste brutării, boi şi oameni strivindu-i ca pe nişte cutii de chibrite.”

La fel povestea şi Alexandru Vlad, sergent t.r. comandant de pluton la transmisiuni: „În apropierea mea se afla un tun antitanc comandat de sergentul Constantin Vlad. I-am strigat: „Trage tizule şi scapă-ne de el”. Bravul sergent a tras circa 18 proiectile lovind tancul în plin. Dar … lupta era inegală. Tancul de provenienţă americană avea blindajul gros şi nu putea fi străpuns de proiectilele tunului. În cele din urmă, tunul a fost distrus (călcat de şenila tancului) iar sergentul Vlad împreună cu toţi servanţii au căzut eroic în luptă”. Gheorghe Găvănescu, adjutant de batalion în Regimentul 18 infanterie a văzut cum camarazi de-ai săi au fost luaţi în prizonierat în timpul retragerii de pe poziţii: „Hotărâsem să întrerup tragerile şi să încercăm să ne strecurăm la flancul stâng al poziţiei inamicului din faţă, rămas descoperit. Pătrundem în şanţ şi începem înaintarea târându-ne pe coate şi pe genunchi. Privind înapoi, la piciorul pantei, am văzut un spectacol înfiorător. Infanteria şi tancurile inamicului începuseră atacul împotriva trupelor noastre rămase în viroagele din vale. Tancurile călcau sub şenile tot ce întâlneau în cale, iar infanteria, încercuind regimentul, îl forţa să depună armele. Priveam la ostaşii acelui regiment care luptaseră pe viaţă şi pe moarte în crâncene bătălii, care acum erau siliţi a capitula”.