D`ale Războiului. Rușinea armatei roșii !

de prof. Ioan Tuleu: Începutul războiului germano-sovietic (22 iunie 1941) a fost catastrofal pentru Armata Roșie, care a pierdut în primele trei luni peste trei milioane de soldați (morți, răniți și prizonieri).

O cauză importantă au jucat și defetismul, care a cuprins marea majoritate a armatei sovietice, un rol important în acest fenomen avându-l chiar ofițerii. Un episod semnificativ în acest sens ne dezvăluie și mareșalul Rokosovski în memoriile sale:  „Pe 24 iunie, în raionul Klevan, am adunat o mulțime de trupe ca vai de lume, printre care s-au nimerit și destui ofițeri. Cei mai mulți dintre acești oameni nu aveau arme. Spre rușinea noastră, toți, inclusiv ofițerii, își descususeră însemnele gradelor. Într-unul din aceste grupuri mi-a atras atenția un bărbat în vârstă, care stătea sub un pin și care, după aspect și ținută, nu semăna deloc cu un soldat. Alături de el ședea o infirmieră tinerică. Adresându-mă celor care ședeau, și erau câteva sute de oameni, le-am ordonat ofițerilor să se apropie. Nu s-a mișcat nimeni. Ridicând tonul, am repetat ordinul pentru a doua, a treia oară. Din nou răspunsul a fost tăcerea și nemișcarea. Atunci, apropiindu-mă de bărbatul în vârstă, i-am ordonat să se ridice. Apoi l-am întrebat ce grad are. Cuvântul colonel l-a pronunțat atât de indiferent și totodată cu atâta provocatoare ostilitate, încât expresia feței lui și tonul m-au scos efectiv din minți. Apucând pistolul eram gata să-l împușc chiar acolo, pe loc. Apatia și bravada au dispărut într-o clipă de pe fața colonelului. Înțelegând cum se pot termina toate acestea, a căzut în genunchi cerând îndurare”.

Întărim episodul individual și prin faptul că în primele șase luni au fost luați prizonieri 63 de generali sovietici. Dar trebuie scos în evidență și faptul că  mulți dinte cei căzuți prizonieri au respins ulterior încercările nemților de a-i convinge să colaboreze și au fost împușcați sau torturați.