D`ale Războiului. Sacii cu picioare înghețate

scris de: prof. Ioan Tuleu

Iarna 1941-1942 a fost teribilă și a afectat ambele tabere aflate în luptă pe frontul de est. Armata 2-a șoc sovietică a străpuns liniile de apărare ale germanilor din apropiere de Leningrad (ianuarie 1942), însă nu putea avansa decât foarte încet. Se deplasau doar noaptea: în timpul zilei se ascundeau în pădure. Înaintarea nu era ușoară. Pentru a-și croi drum prin zăpada groasă, soldații trebuiau să formeze coloane în rânduri de câte 15 oameni. Primul rând înainta, călcând zăpada, care în unele locuri le venea până la brâu. După 10 minute primul rând era retras și își ocupa poziția în urma coloanei. Dificultatea de mișcare era provocată de faptul că, din când în când, soldații ajungeau în porțiuni de mlaștină, pe jumătate înghețate și la pâraie care erau acoperite cu un start subțire de gheață. Cizmele le erau ude și le înghețau picioarele. Nu aveau posibilitatea de a le usca, întrucât le era interzis să aprindă focuri când se opreau pentru odihnă. Caii le erau la capătul puterilor. Au terminat combustibilul și vehiculele s-au oprit. Au fost siliți să transporte în spinare muniția, echipamentele și hrana.

Mulți nu făcuseră baie de luni întregi. Erau murdari, permanenți flămânzi și înfrigurați. Își săpau adăposturi în zăpadă, ghemuindu-se laolaltă sub mantalele impermeabile ca să se încălzească. Unii dintre ei luau îmbrăcăminte de la cei morți. Când aveau posibilitatea de a aprinde foc, tăiau picioarele cadavrelor pentru a le înmuia și scoate cizmele. Se pare că ambele părți au adaptat această practică. La fel și civilii. Vasilii Grosman a descris cum, în timpul luptelor din jurul Moscovei, un bătrân a adus de pe câmpul de bătălie un sac plin cu picioare înghețate. A ținut picioarele pe soba din izba lui ca să scoată cizmele și ghetele mai ușor.„ Încălțămintea germană nu era prea bună”, a mai comentat Grossman: Nu era făcută pentru purtare. (Rodric Braithwaite, p. 536,

scris de: prof.Ioan Tuleu

Iarna 1941-1942 a fost teribilă și a afectat ambele tabere aflate în luptă pe frontul de est. Armata 2-a șoc sovietică a străpuns liniile de apărare ale germanilor din apropiere de Leningrad (ianuarie 1942), însă nu putea avansa decât foarte încet. Se deplasau doar noaptea: în timpul zilei se ascundeau în pădure. Înaintarea nu era ușoară. Pentru a-și croi drum prin zăpada groasă, soldații trebuiau să formeze coloane în rânduri de câte 15 oameni. Primul rând înainta, călcând zăpada, care în unele locuri le venea până la brâu. După 10 minute primul rând era retras și își ocupa poziția în urma coloanei. Dificultatea de mișcare era provocată de faptul că, din când în când, soldații ajungeau în porțiuni de mlaștină, pe jumătate înghețate și la pâraie care erau acoperite cu un start subțire de gheață. Cizmele le erau ude și le înghețau picioarele. Nu aveau posibilitatea de a le usca, întrucât le era interzis să aprindă focuri când se opreau pentru odihnă. Caii le erau la capătul puterilor. Au terminat combustibilul și vehiculele s-au oprit. Au fost siliți să transporte în spinare muniția, echipamentele și hrana.

Mulți nu făcuseră baie de luni întregi. Erau murdari, permanenți flămânzi și înfrigurați. Își săpau adăposturi în zăpadă, ghemuindu-se laolaltă sub mantalele impermeabile ca să se încălzească. Unii dintre ei luau îmbrăcăminte de la cei morți. Când aveau posibilitatea de a aprinde foc, tăiau picioarele cadavrelor pentru a le înmuia și scoate cizmele. Se pare că ambele părți au adaptat această practică. La fel și civilii. Vasilii Grosman a descris cum, în timpul luptelor din jurul Moscovei, un bătrân a adus de pe câmpul de bătălie un sac plin cu picioare înghețate. A ținut picioarele pe soba din izba lui ca să scoată cizmele și ghetele mai ușor.„ Încălțămintea germană nu era prea bună”, a mai comentat Grossman: Nu era făcută pentru purtare. (Rodric Braithwaite, p. 536,