D`ale Războiului! Salvat de limba franceză !

scris de: prof. Ioan Tuleu

În noaptea aceea, de 6 iunie 1944, pe tot cuprinsul Normandiei, parașutiștii anglo-americani se întâlniră pe neașteptate cu nemții. Viața oamenilor nu depindea decât de sângele lor rece și adesea de fracțiunea de secundă necesară pentru a apăsa pe trăgaci. La cinci kilometri de Sainte-Mere-Eglise, locotenentul John Walas din Divizia din 82 aeropurtată aproape că se poticni de o santinelă germană care păzea un cuib de mitraliere. Preț de o clipă, îngroziți, cei doi oameni se uitară fix unul la celălalt. Germanul reacționă primul. Trase orbește în Walas. Glonțul lovi închizătorul puștii pe care Walas o ținea drept în fața pântecului, îl zgârâie la mână și ricoșă. După care amândoi se întoarseră și o rupseră la fugă.

Maiorul Lawrence Legere, din Divizia 101, scăpă din încurcătură grație vorbăriei. Pe un câmp între Sainte-Maire-Eglise și plaja Utah, Legere se îndrepta către punctul de întâlnire, în fruntea unui mic grup pe care-l adunase de pe câmpul de atarizare. Deodată, fu interpelat în nemțește. Nu știa nici o boabă germană, dar vorbea admirabil franceza. Cum ceilalți oameni erau în urm lui la o oarecare distanță și nu fuseseră văzuți, el se dădu drept un tânăr fermier și explică cu lux de amănunte, într-o franțuzească curgătoare, că fusese la o fată și se întorcea acasă. El se scuză că depășise ora stingerii. Pe când vorbea, desfăcu în grabă micuța bandă izolatoare de pe cuiul de siguranță al unei grenade, lipită acolo pentru a preveni o declanșare accidentală. Tot vorbind, smulse cuiul, lansă grenada și se aruncă la pământ. Când se ridică constată că ucise trei nemți. „Când m-am întors să-mi regăsesc viteazul meu grup  – își amintește legere – nu mai era nici țipenie de om”. (Cornelius Ryan, p. 131)