D`ale Războiului. Teroarea din pivniță!

scris de> prof. Ioan Tuleu

Asupra Berlinului, aliații anglo-americani au dezlănțuit începând din primăvara lui 1944 o devastatoare campanie aeriană. Au fost atinse, fără nici o grijă față de populația civilă, clădiri de locuințe, școli, spitale etc, pierind astfel foarte mulți cetățeni ai orașului care au rămas în capitala Reichului. Cei care rămâneau în locuințele lor țineau saci de nisip și găleți cu apă gata să le folosească pentru a stinge focurile provocate de bombe. Cu toții știau bine că nu există vreo protecție împotriva unei lovituri directe. Făceau găuri în pereții pivnițelor pentru a putea să scape într-o casă alăturată în caz de lovitură directă. Unul din aceștia a descris în amănunt în jurnalul său o noapte petrecută în asemenea pivniță pe durata unui raid: „La început o serie de bombe incendiare au căzut în vecinătatea noastră. Apoi au venit detunăturile, niște explozii grele.  De vreme ce nu aveam o pivniță foarte adâncă, ne-am ghemuit pe podea, pe saltele, pe lângă gaura ce o făcusem, pentru a putea să scăpăm în casa alăturată. Fiecare avea o cârpă udă înfășurată în jurul capului, o mască de gaze pe braț, chibrituri în buzunar și un prosop ud pe care ni-l puneam pe față la comanda „atenție”, care semnaliza apropierea perceptibilă a bombelor grele, apăsându-l tare cu degetele peste gură și nări astfel încât ochii, deasemenea închiși, și gurile ne erau protejate de presiunea aerului precum și de praful de mortar. Deși nici o bombă de calibru mare nu a căzut pe strada noastră, pereții tot se clătinau îngrozitor. S-a luat curentul și ne-am aprins lanternele. Auzeam zgomote de sticlă spartă, de obiecte căzând, țigle, cadre de fereastră etc. Ne așteptam să găsim nimic mai mult decât moloz în casă. Simțeam mirosul înțepător al focurilor”. (Al treilea Reich, p. 461)