De Dragobete, fii „Îndrăgostit de Arad“!

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , ,

Published on februarie 23, 2021 with No Comments

De Dragobete, sărbătoarea iubirii la români, toți cei care doresc să-și declare, într-un mod sau altul, dragostea față de partener sunt așteptați la kilometrul 0 din Arad.

Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad vor oferi tuturor îndrăgostiților posibilitatea să-și mărturisească iubirea într-un cadru epic, special amenajat pe platoul din fața Palatului Administrativ.

Astfel, în 24 februarie 2021, între orele 11.00 – 21.00,  într-un igloo decorat adecvat cu tematică „tradițional românesc“, vor fi „oficiate“ căsătorii pentru o zi. Tot pe platoul din fața Primăriei Arad este amenajat și „Tunelul iubirii“, dar și un al doilea igloo unde se vor putea realiza unele dintre cele mai frumoase fotografii de cuplu ce le vor permite celor interesați înscrierea la concursul „Îndrăgostit de Arad“. Vor fi declarate câștigătoare pozele încărcate în secțiunea comentarii a evenimentului creat pe pagina de facebook a Primăriei Arad, care adună cele mai multe aprecieri (like-uri). Anunțarea câștigătorilor va fi în data de 26.02.2021, ora 12:00. Întregul regulament al concursului poate fi consultat accesând link-ul https://fb.me/e/4Du10XaNu.

Atât „Tunelul iubirii“ cât și igloo-ul care va fi transformat în „sală de căsătorii“ sunt oferite, prin sponsorizare, de firmele Arsat Industry, Astreea Igloo și HAI Extrusion, care au devenit cunoscute atât în țară cât și în străinătate, pentru sferele transparente care sunt folosite de unele cafenele și restaurante ca spații de servire, în perioada pandemiei.

Tot cu ajutorul sponsorilor, organizatorii au pregătit premii pentru participanții la aceste evenimente.

Călin Bibarț: “Vă aşteptăm pe platoul din fața Primăriei pentru a ne bucura de un moment vesel şi plin de culoare. Mulțumesc partenerilor şi sponsorilor pentru implicare, generozitate şi gândul bun pentru comunitate, #pentruArad.

 

No Comments

Comments for De Dragobete, fii „Îndrăgostit de Arad“! are now closed.