De la discuții pe o rețea de socializare la… tâlhărie și lovire

Written by admin. Posted in Social, Top News, Uncategorized

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 22, 2016 with No Comments

hoti_1

În noaptea de 18/19 noiembrie, la scurt timp după miezul nopții, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, prin 112 a fost solicitată intervenția unui echipaj la o adresă în cartierul Grădiște din municipiul Arad.

Apelul a fost făcut de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a reclamat faptul că a fost lovit de către patru persoane, pe care le cunoaște și cu care a avut discuții în contradictoriu pe o rețea de socializare. Tânărul a precizat faptul că, în timpul în care a fost lovit, i-a fost sustras și telefonul mobil.

La fața locului a fost solicitată și intervenția unui echipaj de ambulanță, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor implicate și au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și lovire sau alte violențe.

No Comments

Comments for De la discuții pe o rețea de socializare la… tâlhărie și lovire are now closed.