Canalul Mureșel trebuie să devină dintr-o problemă, o oportunitate pentru Arad. Un proiect din fonduri europene în valoare de 1,89 milioane de euro pune la dispoziție finanțarea pentru dragarea Canalului și eliminarea mirosului care deranjează arădenii din vecinătate. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea este în contact cu ANIF și cu Guvernul, pentru a urmări realizarea proiectului.
„Ne-am asumat deblocarea marilor proiecte ale Aradului, care trebuie să schimbe orașul nostru. Unul dintre aceste proiecte este reabilitarea Canalului Mureșel, pentru care s-a predat și aprobat expertiza tehnică, urmează și predarea proiectului tehnic. Așteptăm procedurile pentru a ajunge la lucrările propriu-zise pentru reabilitarea canalului pe o porțiune de 10,2 km. O zonă problemă poate fi transformată într-un spațiu frumos. Canalul va fi decolmatat, va fi defrișată vegetația atât în intravilan cât și în afara municipiului. Prin realizarea lucrărilor, vom scăpa de mirosul urât și de aspectul de acum al canalului, dar se va păstra și amenaja traseul existent. Dacă totul va merge bine, anul viitor se va lucra pentru a rezolva o problemă veche a Aradului. Sunt partenerul Guvernului și al instituțiilor implicate, voi urmări îndeaproape derularea acestui proiect atât de important pentru cei care locuiesc în zona Canalului Mureșel”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PNL.
No Comments
Comments for Demersuri pentru amenajarea Canalului Mureșel are now closed.