Deputatul PSD Adrian Todor a fost prezent miercuri dimineaţă în Piaţa Catedralei din municipiul Arad. Acesta a discutat cu producătorii, comercianţii şi cu arădenii care îşi fac cumpărăturile aici şi i-a asigurat de sprijinul PSD şi ALDE pentru ca această piaţă să nu fie demolată, aşa cum îşi doresc Gheorghe Falcă şi consilierii PNL.
„Am fost prezent miercuri în Piaţa Catedralei, alături de consilierul municipal Ilie Cheşa. Am discutat cu foarte mulţi oameni care erau prezenţi aici: producători, comercianţi şi cumpărători. I-am asigurat de întregul nostru sprijin pentru ca piaţa să nu fie demolată. Joi, va avea loc şedinţa Consiliului Local Municipal Arad în care va fi supus votului proiectul PSD şi ALDE pentru ca actuala destinaţie a pieţei să fie menţinută, iar locaţia să fie modernizată. Sunt peste 5.000 de semnături adunate de la arădeni pentru ca această piaţă să nu fie demolată de liberali, iar noi i-am susţinut pe oameni încă de acum câteva luni. Cetăţenii din piaţă sunt revoltaţi şi am accentuat astăzi că ne menţinem această poziţie de a vota pentru acest proiect de hotărâre. Sunt oameni care produc legumele, fructele, lactate, carne pe care le vând aici, sunt foarte mulţi arădeni care îşi fac cumpărăturile în această piaţă unde găsesc produse proaspete şi de calitate. Nu este posibil ca interesele obscure ale unui om, în cazul de faţă Gheorghe Falcă, să calce în picioare dorinţa a mii de arădeni. Nu este corect să distrugi o piaţă care funcţionează de 150 de ani doar pentru a-ţi satisface nişte nevoi financiare, aşa cum doreşte primarul Gheorghe Falcă. Votul PSD şi ALDE are în spate peste 5.000 de arădeni care ne-au cerut să votăm în acest fel. Câţi arădeni le-au cerut celor din PNL să susţină demolarea pieţei?”, a declarat Adrian Todor, deputat al PSD Arad.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Deputatul Adrian Todor s-a întâlnit cu producătorii şi comercianţii din Piaţa Catedralei are now closed.