Parlamentarul PSD Dorel Căprar s-a făcut din nou remarcat prin agresivitatea cu care îşi apără şefii din PSD.
„Dorel Căprar nu face nimic pentru Arad în Parlament, în schimb este unul dintre cei care apără abuzurile PSD. Căprar a făcut tot ce a putut pentru a bloca audierea ministrului de interne Carmen Dan. A încercat să oprească întrebările unor parlamentari, a ridicat vocea şi a strigat la alţii în timpul dezbaterilor. Imaginile televizate cu atitudinea deputatului Căprar au stârnit indignare la nivel naţional.
Din păcate, Căprar reuşeşte să se remarce doar prin acest tip de atitudine. Acum câteva luni, el a fost garda de corp a lui Liviu Dragnea, care a îmbrâncit jurnaliştii care doreau să îi adreseze întrebări liderului PSD. Slugărnicia de care dă dovadă Căprar este ascunsă sub forma unei atitudini agresive faţă de cei care au alte păreri. De altfel, Căprar este unul dintre cei care încearcă să acopere cu disperare abuzurile pe care le-au făcut jandarmii împotriva unor protestatari paşnici la mitingul anti-PSD din 10 august. Ne-am dori ca domnul Căprar să manifeste mai multă combativitate atunci când în joc se află interesul Aradului. Din păcate, cu aceste ocazii deputatul Căprar devine foarte mic, docil, invizibil. În aceste zile se află în dezbatere rectificarea bugetară.
Ar fi ocazia ca parlamentarii PSD să lupte pentru Arad, să recupereze banii tăiaţi Aradului prin construcţia bugetului, la începutul anului. Diferenţa dintre banii tăiaţi şi cei alocaţi la rectificare este de peste 40 de milioane de euro. Din păcate, parlamentarii Căprar, Fifor, Todor şi Tripa sunt ca şi inexistenţi când vine vorba despre Arad”, a declarat Răzvan Cadar, secretar executiv PNL Arad.
No Comments
Comments for Deputatul Căprar sare să apere abuzurile PSD în loc să lupte pentru Arad are now closed.