“Nu sunt de acord cu măsurile hei – rupiste luate de autorități când e vorba de pesta porcină. Sunt cunoscute scandalurile de la marginea localităților dintre polițiști, inspectori sanitari veterinari, pe de o parte, și locuitorii comunelor și satelor, pe de altă parte.
Statul, prin reprezentanții lui, e văzut ca un tâlhar care nu se sfiește să confiște porcul din cotețul omului, investiția lui dacă vreți, pentru hrana familiei.
În consecință, oamenii taie animalele pentru a nu rămâne fără ele.
Sper ca de aceasta data,deciziile autorităților în care s-a decis confiscarea porcilor din gospodării și sacrificarea lor sa fie conform legilor in vigoare.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii s-au așezat și la marginea localității Sânpetru German din Arad unde a fost anunțat un focar de pestă porcină africană iar oamenii s-au apucat să-și taie porcii în plină vară, pentru a mai salva cât se poate salva,ei preferand să consume carnea. Conform autorităților, nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni.
În calitate de deputat, mă simt responsabil și regret enorm această stare de fapt. Într-o societate sănătoasă, autoritățile sunt în slujba oamenilor, iar măsurile luate trebuie să fie în folosul și spre binele acestora. Sper că la Arad situația va fi sub control și nu va degenera, iar pentru cei care vor depune dosare de despăgubire, banii să le ajungă repede.
Pentru a veni în sprijinul lor, vreau să le reamintesc că dosarele se depun la Direcția Județeană pentru Agricultură și, conform legii, trebuie să conțină: cererea de plată, copie de pe procesul verbal de ucidere, obținută de la DSVSA județeană, copie de pe fișa de evaluare, obținută tot de la DSVSA județeană, copie de pe cartea de identitate și dovadă cont bancar.”a incheiat deputatul Eusebiu Pistru.
No Comments
Comments for Deputatul Eusebiu Pistru „Sper sa nu fiu din nou ,dezamăgit de modul de operare al autorităților in cazul pestei porcine” are now closed.