Deputatul Flavius Măduţa a discutat cu consilierii municipali ai PSD iniţierea unui proiect de hotărâre prin care Consiliul Local Municipal să cumpere imobilul de pe strada Episcopiei în care funcţionează şcoala generală „Mihai Eminescu”. „Este timpul să depăşim disputele politicianiste şi să ne ocupăm de problemele cu care se confruntă elevii, părinţii şi cadrele didactice. Au fost analizate mai multe variante, dar consider că cea mai potrivită este achiziţionarea imobilului. Există un cadru legal care permite achiziţionarea clădirii. Prin consilierii noştri municipali am luat legătura cu proprietarii şi am înţeles că aceştia sunt dispuşi să vândă. Vom iniţia un proiect de hotărâre prin care CLM va demara negocierile pentru cumpărarea imobilului, prin constituirea şi împuternicirea unei comisii. Vom apela la consilierii USL pentru numărul necesar de semnături, dar sper din tot sufletul ca toţi consilierii municipali, indiferent de partidul din care fac parte, să fie de acord cu cumpărarea imobilului. Şcoala generală «Mihai Eminescu» funcţionează de mult timp acolo, este un spaţiu central care poate fi amenajat corespunzător de către administraţia locală. Pentru municipalitate nu va fi o problemă să cumpere imobilul respectiv, sunt convins că aşa cum se găsesc milioane de euro pentru alte proiecte mai puţin importante, vom găsi resurse şi pentru învăţământul arădean”, a declarat deputatul Flavius Măduţa.
No Comments
Comments for Deputatul Măduţa iniţiază cumpărarea imobilului în care funcţionează şcoala generală „Mihai Eminescu” are now closed.