Deputatul Sergiu Vlad solicită mai multă protecție pentru cei care protejează pădurile

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on aprilie 04, 2017 with No Comments

Într-o declarație susținută la tribuna Camerei Deputaților, Sergiu Vlad (USR) abordează subiectul defrișărilor și al braconajului, fenomene negative care afectează în continuare România. Deputatul s-a axat în discursul său pe agresiunile asupra celor care protejează fondul forestier și cinegetic, solicitând colegilor din Parlatment măsuri suplimentare în sprijinul acestor oameni.

Pornind de la cazul fostului pădurar din județul Arad, împușcat de braconieri în luna martie a anului curent, parlamentarul USR face recensământul agresiunilor la care sunt supuși cei care lucrează în serviciul pădurilor și a viețuitoarelor care le populează. Numai în acest an, numărul celor agresați se ridică la 9, dintre care 4 au ajuns să fie spitalizați pentru rănile suferite. În total, din 2008 până în prezent s-au înregistrat 268 de astfel de agresiuni asupra personalului silvic al Romsilva.

Sergiu Vlad, deputat USR: „Consider ca necesară sprijinirea acestor apărători ai resurselor naționale prin identificarea și tragerea la răspundere a celor care comit asemenea acte de agresiune precum și a celor care îi protejează. Cu atât mai mult este nevoie de o legislație fermă, care să nu permită vinovaților să scape cu ușurință. Mă opun oricărei modificări în sensul reducerii sancțiunilor prevăzute de legislația actuală pentru cei care comit contravenții la regimul sivlic sau cinegetic. Este responsabilitatea noastră să asigurăm protecția celor care își riscă viața pentru ca legea să fie respectată în pădurile României.

Activitatea de protecție a pădurilor trebuie susținută suplimentar cu măsuri legislative, este de părere parlamentarul USR, acesta pronunțându-se în trecut pentru nemodificarea prevederilor OUG 51/2016 privind sancționarea contravențiilor silvice. Sergiu Vlad citează o statistică a Romsilva drept dovadă că acțiunile pădurarilor au rezultate ce merită protejate și multiplicate: „intensificarea acţiunilor de pază şi control a condus în 2016, la o scădere cu 16,27% a tăierilor ilegale de lemn.”

 

No Comments

Comments for Deputatul Sergiu Vlad solicită mai multă protecție pentru cei care protejează pădurile are now closed.