În data de 28 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, au depistat, trei persoane care au deţinut ilegal arme şi muniţie.
O. Ioan de 57 ani, din Arad, a fost depistat că a deţinut la domiciliu, o armă de vânătoare cu alice şi o armă de tir sportiv cu glonţ, având permisul de armă cu valabilitatea expirată.
Armele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nedepunere a armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile, de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.
De asemenea, a fost depistat B. Ioan de 53 ani din Arad, că a deţinut, fără drept, la domiciliul său, o armă de tir sportiv cu aer comprimat, iar în urma unei percheziţii efectuate la locuinţa lui M. Florin de 37 ani, din Semlac, poliţiştii au găsit un revolver cu capse şi 5 capse calibru 6 mm., pentru care acesta nu deţinea documente legale.
Pe numele celor doi, au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, iar armele şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
No Comments
Comments for Deţineau ilegal arme şi muniţie la domiciliu are now closed.