Ieri dimineață, în jurul orei 10.30, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, aflat în serviciu de menţinere a ordinii publice, a depistat o persoană care deţinea în mod ilegal mai multe ”cartușe” cu ţigări.
Bărbatul în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în Arad, a fost depistat pe o stradă din zona centrală a municipiului, în timp ce transporta ţigările cu ajutorul unui rucsac. După verificări, acesta nu a putut prezenta documente de provenienţă a ţigărilor însă a precizat că intenţiona să le comercializeze într-o piaţă din municipiu.
Având în vedere faptul că “deţinerea, în afara antrepozitelor fiscale de producţie, a produselor supuse marcării, care sunt nemarcate, sau deţinerea de astfel de produse, care sunt marcate cu marcaje false ori contrafăcute” reprezintă contravenţie, cele 110 pachete cu ţigări, timbrate necorespunzător, găsite asupra persoanei, au fost ridicate în vederea confiscării, spre a fi predate Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara şi pentru luarea măsurilor ce se impun.
No Comments
Comments for Deţinere ilegală de țigări are now closed.