Consiliul Judeţean a găzduit astăzi prezentarea studenţilor Facultăţii de Ştiinţe Economice, din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu”, cu privire la potenţialul de dezvoltare turistică a zonei Căsoaia.
Studenţii au participat timp de o săptămâna la prima ediţie a Şcolii de Vară organizată în vederea promovării potenţialului turistic arădean. Concluziile studenţilor au fost susţinute în Sala Mare a Consiliului Judeţean, de către grupurile de lucru care şi-au asumat diverse teme de cercetare: analiza SWOT a zonei, parcul de sculpturi monumentale, modernizarea taberei şcolare, un concept de căsuță ecologică, strategia de branding şi tradiții și rețete culinare din zona Târnova- Căsoaia.
„Ne dorim să punem în valoare zona Căsoaia şi am făcut paşi importanţi în această direcţie. Acţiunea de astăzi, realizată cu sprijinul Universităţii „Aurel Vlaicu”, se înscrie într-un concept mai amplu de consultare a opiniei publice şi a factorilor de specialitate referitor la creşterea potenţialului turistic al acestei zone. Consiliul Judeţean a preluat Parcul de Sculptură de la Căsoaia de la primăria Târnova şi a decis reintroducerea lui în circuitul turistic național. Având în vedere importanţa acestui ansamblu la nivel naţional (în România există doar două astfel de parcuri), am solicitat Guvernului alocarea de fonduri, dar din păcate nu am primit niciun răspuns la cererea noastră. În consecință, am demarat acest proiect din fonduri proprii. De asemenea, am făcut demersuri şi pentru a readuce tabăra de sculptură de la Căsoaia în atenţia publicului, educând tânăra generație pentru a face turism montan, pentru că aici beneficiem și de „Casa Verde” – un proiect transfrontalier finalizat recent. Parcul Tematic de Educație Montanistică, un proiect de succes, care trebuie extins, vine să întregească zestrea Taberei de la Căsoaia”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
No Comments
Comments for Dezvoltarea zonei Căsoaia, pe agenda Consiliului Judeţean Arad are now closed.