Organizația Municipală a TNL Arad a demarat o inițiativă prin care tinerii liberali, dar și alți tineri care nu sunt membri de partid, să discute periodic cu liderii de seamă ai PNL.
Astfel, tinerii liberali și-au propus ca, în fiecare lună, unul dintre liderii PNL să discute cu tinerii liberali, cu prietenii acestora, dar și cu alți tineri care își doresc să participe la aceste întâlniri, despre diferite teme politice, despre subiecte de actualitate sau despre subiecte ce țin de domeniul de activitate sau specialitate a invitatului.
O primă astfel de întâlnire a avut loc în cursul săptămânii trecute, avându-l ca invitat pe domnul Iosif Matula, fost europarlamentar și fost președinte al Consiliului Județean Arad. Această primă întâlnire, la care au participat 35 de tineri, a avut loc în incinta cafenelei Art Cafe și fost organizată de către tinerii liberali Georgiana Mihuț și Tudor Curea.
„Împreună cu ceilalți colegi din Organizația Municipală a TNL Arad, ne-am propus să demarăm această serie de întâlniri pentru a oferi tinerilor ocazia de a discuta și a dezbate diferite teme, subiecte politice și alte subiecte de actualitate cu lideri ai partidului și cu alți specialiști în diferite domenii. Trebuie să spunem de la bun început că aceste acțiuni nu sunt destinate exclusiv tinerilor din PNL, pentru că ne dorim ca oricare alt tânăr, prieten sau coleg de-al unui membri TNL, să poată să participe la aceste discuții. De altfel, 11 din cei 35 de tineri prezenți la prima acțiune nu au fost membri de partid. Am pornit de la ideea că de multe ori tinerii se întreabă cum gândesc politicienii, oamenii din fruntea diferitor instituții sau persoanele importante care au reușit în domeniul lor. Ne dorim să facilităm astfel întâlnirea dintre tineri și acești oameni importanți pentru comunitate”, a declarat Georgiana Mihuț, unul dintre organizatorul primului eveniment.
În același timp, Tudor Curea a explicat de ce la prima întâlnire din această serie a fost invitat fostul europarlamentar și președinte CJA, Iosif Matula.
„Odată ce s-a pus la cale acest demers într-una din ședințele avute în cadrul Organizației Municipale a TNL Arad, am stabilit, de comun acord cu ceilalți colegi, ca Georgiana și cu mine să ne ocupăm de primul eveniment din cadrul acestei acțiuni. Astfel, ne-am gândit că, dacă tot ne aflam în preajma zilei în care este sărbătorită Ziua Uniunii Europene, să avem ca primă temă de discuție Uniunea Europeană. Automat ne-am gândit că cel mai potrivit ar fi să-l avem ca invitat pe domnul Iosif Matula, acesta fiind cea mai potrivită persoană după cei cinci ani de zile petrecuți în Parlamentul European. Ne bucurăm și îi mulțumim acestuia încă o dată că a dat curs invitației noastre. Vă pot spune că discuțiile pe care tinerii prezenți le-au avut cu domnul Matula au fost de-a dreptul savuroase, acesta vorbindu-ne deschis despre viața sa, despre activitatea sa politică, despre activitatea sa din Parlamentul European, dar și despre ce se întâmplă în țările Uniunii Europene”, a declarat Tudor Curea.
Cei doi tineri liberali au explicat că au ales ca acțiunea să abiă loc într-o cafenea pentru ca tinerii prezenți să fie mai relaxați decât într-o sală de conferințe și să se simtă exact ca la o discuție între prieteni, la un suc și o cafea. Totodată, aceștia au anunțat că astfel de acțiuni vor avea loc lunar, dar că acestea vor fi organizate de fiecare dată de alți doi tineri liberali, dându-le tuturor posibilitatea de a se implica în acest proiect.
No Comments
Comments for „Discută și cunoaște” – Tinerii liberali învață de la liderii lor are now closed.