E oficial! Administrațiile locale din Arad și Lendava (Slovenia) au încheiat un acord de parteneriat cultural.
În 16 mai 2017, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă și viceprimarul municipiului, Levente Bognar s-au aflat la Lendava unde a au semnat documentul care atestă acest acord.
Încă din anul 2010, municipiul Arad și orașul Lendava au stabilit și dezvoltat bune relații de colaborare, bazate pe numeroasele puncte de interes comun în domeniul cultural și al protecției mediului prin valorificarea surselor alternative de energie. Reprezentanţii celor două administrații locale și-au exprimat, pe parcursul întâlnirilor din ultimii ani, dorința de a strânge relațiile de colaborare. În 2015, municipiul Arad și-a manifestat disponibilitatea pentru încheierea unui acord de parteneriat.
Cele două administrații și-au propus dezvoltarea unei colaborări în vederea valorificării resurselor de apă termală, punerea în valoare a patrimoniului celor două comunități, precum și accesarea programelor de finanțare lansate de Uniunea Europeană, în domenii de interes comun.
Pe baza unor programe corespunzătoare, cele două administrații vor facilita și colaborarea între instituții culturale, organizații, asociații și ansambluri artistice.
Acordul încheiat in 16 mai 2017 la Lendava vizează de asemenea efectuarea unor schimburi de experiență între unitățile locale de învățământ, facilitând colaborarea dintre elevi, studenți, cadre didactice și cercetători, în conformitate cu atribuțiile de care dispun la nivel local.
No Comments
Comments for Administrațiile locale din Arad și Lendava (Slovenia) au încheiat un acord de parteneriat cultural are now closed.