Subprefectul județului Arad, Florentina Horgea, dorește să aducă următoarele precizări față de unele din declarațiile susținute astăzi de primarul Aradului, Gheorghe Falcă. „Instituția Prefectului are, prin lege, atribuția de a efectua controlul de legalitate asupra hotărârilor consiliilor locale. Atât în Prefectură, cât și în Primării, există anumite proceduri în baza cărora diferitele compartimente se pronunță asupra unor petiții sau sesizări. În calitate de jurist în cadrul Primăriei Municipiului Arad am avut de soluționat din punctul de vedere al procedurii juridice o plângere prealabilă referitoare la Hotărârea 201/2014, formulată de o persoană fizică, arhitect. Strict în baza procedurii prevăzute în legea 554/2004, am propus CLMA respingerea plângerii prealabile, considerând că pentru constatarea unor aspecte de nelegalitate ale Hotărârii 201/2014, petentul se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă. Soluționarea pe fond a plângerii prealabile, din punctul de vedere al aspectelor tehnice, a revenit Serviciului Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente din cadrul Primăriei, având în vedere faptul că acolo activează specialiști în domeniul urbanistic. În activitatea mea din Primărie nu am avut atribuția de a mă pronunța cu privire la legalitatea adoptării hotărârii 201/2014. În calitate de Subprefect am contrasemnat referatul serviciului de specialitate cu privire la acțiunea în contencios adrministrativ față de hotărârea 201/2014 și, în mod evident, îi susțin conținutul. Nu intru în discuții legate de păreri sau previziuni politice, mai doresc să precizez doar că indiferent de locul meu de muncă, în calitatea mea de jurist voi susține aplicarea cu strictețe a legii indiferent de părerile sau declarațiile oamenilor politici” a declarat subprefect Florentina Horgea.
No Comments
Comments for Florentina Horgea, subprefect al județului Arad: „Voi susține întotdeauna aplicarea legii, indiferent de părerile oamenilor politici” are now closed.