UTA a reuşit doar un rezultat de egalitate, 0-0 cu CS Mioveni, în partida disputată azi pe teren propriu, după o evoluţie palidă, dezamăgitoare chiar în unele momente.
A fost o primă repriză cu un joc încâlcit, al ambelor combatante, cu rare ocazii de poartă. Cea mai importantă aparţinând UTA-ei, în min. 22, atunci când Gligor a tras în Croitoru, de la marginea careului mic, mingea a ricoşat în picioarele lui Curtuiuş, care a trimis tot în portar.
În partea secundă jocul s-a mai “luminat” puţin, au apărut mai multe ocazii, dar tabela s-a încăpăţânat să rămână neschimbată. În min. 49, Curtuiuş a trimis cu capul, slab, în braţele lui Croitoru, pentru ca zece minute mai târziu oaspeţii să beneficieze de un penalty. Ayza a recuperat o minge pierdută de David, i-a pasat lui Năstăsie, care l-a fentat pe Gligor, la marginea careului şi căpitanul UTA-ei l-a faultat pe argeşean. Faultul s-a produs în afara careului, dar Năstăsie s-a trântit în careu, iar arbitrul a dictat penalty şi galben pentru Gligor Năstăsie a executat pe centru, dar Miron, inspirat a scos cu piciorul. Scăpată cu faţă curată, UTA a ratat, în min. 66, prin Man, lovitură de cap pe lângă poartă, având apoi, în min. 68, ocazia meciului, prin Strătilă. După un un-doi cu Curtuiuş, acesta a scăpat singur spre poartă, a trecut şi de Croitoru, dar a şutat, incredibil, în plasa laterală, cu poarta goală în faţă. În min. 72 Gligor reia cu capul din careul Mioveniului, după o centrare din stânga, mingea îl loveşte în mână pe Ionuţ Stoica, arădenii cer penalty, dar arbitrul nu dă nimic. În replică, CS Mioveni putea da lovitura pe final, când Nilă a ratat singur cu Miron, goal-keeper-ul arădenilor fiind un adevărat erou al gazdelor.
După acest egal, UTA coboară pe locul trei în clasament, fiind depăşită de Juventus Bucureşti, iar un eventual succes al Braşovului i-ar duce pe arădeni chiar pe locul patru.
„Ştiam foarte bine ce ne aşteaptă, cum îşi pune Alex Pelici echipele în teren, aşa că am anticipat un joc fără o tranziţie pozitivă ca în alte dăţi. Aşa s-a şi întâmplat, jocul bun în apărare a oaspeţilor ne-a consumat puţin şi a rezultat o prima repriză slăbuţă, cu menţiunea că nici adversarul nu a reuşit mare lucru până la pauză. În partea a doua, s-a schimbat ceva în jocul ambelor formaţii, au fost ocazii mari de-o parte şi de alta. Ei au ratat un penalty şi alte două-trei situaţii bune, noi două ocazii imense prin Man şi Strătilă, aşa că se poate spune că rezultatul e în final echitabil” a declarat Roland Nagy la finalul disputei cu argeşenii.
Precizând că spera ca „piesele grele” să-şi aducă un aport mai mare în special pe faza ofensivă. „Într-adevăr, nu putem aştepta mereu de la Dennis (n.a. Man) să facă diferenţa, mai ales că azi nu a avut spaţiile de altădată în faţa unei echipe compacte ca cea a Mioveniului. A mai lipsit şi Petre, plecat la lot şi, poate, era rândul jucătorilor mai experimentaţi să vină cu mai mult pe faza de construcţie şi finalizare. Nu a fost să fie, cu excepţia a câtorva faze, am fost cam absenţi azi, nu am avut luciditate în atac. Rămânem cu acest punct, cu mica satisfacţie de a nu fi primit gol pentru al patrulea meci consecutiv, deşi cu toţii ne-am fi dorit un rezultat şi mai bun azi, în faţa suporterilor noştri” a menţionat tehnicianul UTA-ei..
UTA a evoluat în formula: Miron – David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tănase (67 Jorza), Copil (56 Andor) – Man (81 Stahl), Curtuiuș.
No Comments
Comments for Doar un “nul” cu Mioveniul are now closed.