Deputatul PSD Dorel Căprar a fost prezent sâmbătă în comuna Conop, pentru a inaugura un cabinet parlamentar în localitate. Cu acest prilej, s-a întâlnit cu cetăţenii din comună şi cu consilierii locali. „Aceste întâlniri sunt foarte importante, m-am bucurat că oamenii au răspuns invitaţiei mele la dialog. Am ţinut să demontez conceptul de cabinet de deputat, în forma sa tradiţională şi m-am îndreptat spre o platformă modernă, dinamică de comunicare cu cetăţenii. Astfel, cabinetul încetează să mai fie un spaţiu închis, limitat la o încăpere şi devine o tribună de dezbatere, de expunere a ideilor şi problemelor. Am constatat şi cu această ocazie că, în general, oamenii se lovesc de dificultăţi comune legate de infrastructură, organizare, proceduri administrative, elemente care odată cunoscute, centralizate şi analizate pot face obiectul unor iniţiative legislative în Parlamentul României. Voi continua de asemenea să străbat colegiul, alături de echipa mea mobilă, pentru a intra în contact cu toţi cei care doresc să apeleze la sprijinul meu sau care au idei pozitive, prin care putem să schimbăm legislaţia, încercând să răspundem aşteptărilor mari pe care oamenii le au de la noi”.- a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.
No Comments
Comments for Dorel Căprar a deschis cabinet parlamentar la Conop are now closed.