Deputatul PSD Dorel Căprar consideră că strategia de dezvoltare a judeţului Arad ar trebui urgent rediscutată la nivelul Consiliului Judeţean, în condiţiile în care nu se poate vorbi despre Agroturism în absenţa infrastructurii rutiere specifice.
„Agroturismul şi în speţă implementarea şi funcţionarea acestui concept la nivelul judeţului Arad rămâne o utopie, fără o discuţie serioasă şi focusată în Consiliul Judeţean, asupra dezvoltării infrastructurii din zona de Nord-Est şi Est a regiunii.Vârfurile, Hălmagiu, Dezna, Gurahonţ şi evident Moneasa constituie puncte nodale ale unor trasee turistice ce ar putea fi generate şi care fără îndoială ar creşte nivelul de atractivitate al judeţului.După cum ştim cu toţii şi nu spun acum un lucru nou, sunt localităţi situate într-un cadru natural feeric, unde frumuseţea naturală a peisajului se împleteşte cu vestigiile istorice, spiritualitatea şi rădăcinile creştin-ortodoxe ale locuitorilor din zonă.Sigur că în ideea dezvoltării unui concept agroturistic articulat, discuţia trebuie să cuprindă şi zona de Sud-Est, străjuită de Munţii Zărandului, vocaţia turistică a regiunii fiind un element cheie în impunerea arealului în patrimoniul turistic naţional.
Susţin alături de colegii mei, consilierii judeţeni că strategia de dezvoltare a judeţului Arad ar trebui urgent rediscutată, cu mult realism pornind de la câţiva factori esenţiali dintre care cel mai dur şi usturător aspect îl constituie absenţa infrastructurii rutiere.Pentru ca să nu vorbesc doar teroretic sau nedocumentat, am să vă dau astăzi doar exemplul drumului judeţean Dieci-Dezna care este şi în momentul de faţă neasfaltat.În fapt întreg traseul Almaş-Dieci-Dezna-Moneasa ar trebui tratat cu maximum de seriozitate ca un tot unitar.Mă miră că în aceste zile reprezentanţii PNL mimează o „virginitate” nenaturală faţă de acest subiect, în condiţiile în care au deţinut conducerea Consiliului Judeţean de mai bine de un deceniu.Am auzit în schimb bâlbăielile legate de restituirea unei sume importante de bani pentru stângăciile gestionării proiectului „Drumul Vinului” şi cu precădere excesele de autoritarism ale lui Iustin Cionca la adresa primarului din Moneasa, Ioan Herbei.Aceasta pentru ca să vă lămuriţi cam care este nivelul de seriozitate al dreptei ca partener de dialog pe problemele vitale ale judeţului”, afirmă deputatul PSD Dorel Căprar.
No Comments
Comments for Dorel Căprar : Agroturismul un obiectiv utopic în absenţa infrastructurii are now closed.