Deputatul Dorel Căprar este consternat de faptul că Gheorghe Falcă nu a înțeles că arădenii nu sunt dispuși să accepte discursul său duplicitar și fantasmagoriile pe care le vehiculează de o bună bucată de vreme, în calitate de scuze pentru nerealizările sale în plan administrativ.
“Primarul Aradului folosea într-o postare pe Facebook sintagma “campania murdară pe care o duc cei din PSD”, asta în ideea în care eu și colegii mei am încercat să facem lumină, punct cu punct, într-o serie de chestiuni administrative care îi afectează în mod direct pe cetățenii Aradului.Sigur că “faraonului” nu îi convine în momentul în care îi informăm corect cu documente oficiale pe oameni, asupra modului în care s-a jucat ca un copil iresponsabil cu CET-ul și mai are tupeul să vorbească aberații la televizor despre fantezii gen “ajutor de stat pentru CET cu derogare”.”Dispensă de Falcă”, sau cum vine asta ? Legea e lege pentru toată lumea !
După ce anunța cu surle și trâmbițe, plin de importanță, săptămâna trecută întâlnirea cu vicepremierul Vasile Dâncu, iată că Gheorghe Falcă s-a întors de la București cu “coada între picioare” după ce i s-a repetat de la nivelul Guvernului tehnocrat același lucru.Întălnirea nu face altceva decât să confirme exact ceea ce am spus noi că nu este altceva decât o plimbare de imagine.Nu ne spune însă primarul cum Aradul a pierdut 12,5 milioane de euro, parte de cofinanţare pentru Programul Naţional de Investiţii (PNI), fiind vorba despre o investiţie care putea reduce preţul Gigacaloriei, concret de la 31,7 euro la 16 euro.Ne-a anunțat în schimb public ministrul energiei, Victor Vlad Grigorescu că datorită nefinalizării proiectului asumat de Primăria Arad şi Consiliul Local Municipal Arad în 2012, arădenii vor plăti aceleași sume mari pentru apă caldă și căldură.Și pentru asta tot PSD-ul este de vină ? Căprar, Fifor, Ponta ? politicieni pentru care a făcut o adevărată fixație, în condițiile în care am atras atenția public asupra acestei probleme în toamnă, tocmai în ideea de a evita pierderea cofinanțării.Pe de altă parte, după ce l-am prins cu minciuna în ceea ce priveşte problema refugiaţilor şi evident că i-am cerut demisia, Gheorghe Falcă insistă în încercarea de a se spăla pe mâini şi o face în stilul caracteristic, prin deturnarea atenţiei publice.Îi reamintesc că în octombrie 2015 se ruga astfel de Victor Ponta, conform declaraţiilor de la acea vreme a fostului premier: „Falcă mi-a zis, dom’le, noi la Arad avem şomaj zero. Noi suntem dispuşi, ajutaţi-ne să refacem nişte blocuri mai vechi şi îi cazăm acolo şi îşi găsesc de lucru. În zona de vest e un deficit de forţă de muncă, aduc muncitori din Oltenia“.Iată o nouă dovadă că primarul Falcă a cerut aducerea de refugiaţi la Arad.
Repet de oricâte ori va fi nevoie, PSD Arad pune pe primul plan doar interesele arădenilor și nevoile lor reale” – afirmă deputatul Dorel Căprar
No Comments
Comments for Dorel Căprar: „Arădenii nu sunt dispuși să accepte minciunile primarului pentru nerealizările sale în plan administrativ” are now closed.