Banca Mondială a anticipat în această săptămână pentru 2014, o estimare de creştere economică, pentru România, de 2,5%, confirmând optimismul ministrului Bugetului, Liviu Voinea, privind prognoza pentru anul în curs. Deputatul PSD Dorel Căprar consideră că evoluţia economică şi măsurile sociale adoptate de Guvern au determinat în 2013 ieftinirea preţului la alimente, o premieră istorică în perioada postdecembristă
„Reducerea TVA la pâine şi producţia agricolă record au fost, fără îndoială, factorii principali care au determinat ieftinirea produselor alimentare cu aproape 2% în cursul anului trecut. Mai mult decât atât, pe acest fond, în decembrie preţurile au stagnat şi în unele cazuri chiar au scăzut faţă de noiembrie. Comercianţii nu au mai profitat, ca de obicei, de creşterea cererii şi au mentinut preţurile la nivelurile din luna anterioară.
Trebuie, de asemenea, menţionat faptul că în 2013, România a mai înregistrat şi alte premiere, cum ar fi volumul exporturilor care a depăşit importurile. A fost primul excedent al balanţei externe după mai bine de 20 de ani de deficit comercial la această categorie de marfuri” -a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar
No Comments
Comments for Dorel Căprar: “Prima scădere a preţului alimentelor după Revoluţie!” are now closed.