“După cum am promis, Partidul Social Democrat se ține de cuvânt și începe să bifeze punct cu punct reperele din Programul de Guvernare. Cetățenii ne-au investit cu încredere, iar parlamentarii PSD și echipa guvernamentală își fac datoria față de țară și milioanele de români care și-au pus speranța în noi pentru a avea o viață mai bună” afirmă deputatul PSD Dorel Căprar.
Ieri, Parlamentul a modificat Codul Fiscal, iar de aici încolo pensionarii vor fi scutiți de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate. Legea prevede de asemenea neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei.
„Măsura reparatorie pe care am adoptat-o joi va avea drept consecinţă imediată creşterea pensiilor. În prezent atenţia noastră se îndreaptă spre majorarea salariului minim cu 16% de la 1 februarie, adică la 1.450 lei şi creşterea cu 20% a salariului din administrația locală. Se ştie faptul că în administrația locală, salariile sunt foarte mici, iar funcţionarii, din păcate, pleacă din sistem. Măsura va fi aprobată în ședința de guvern de astăzi şi prevede de asemenea majorarea salariilor pentru actori și alte categorii de artiști cu 50%. Vorbim despre primul pachet de măsuri care e prins în hotărâri de Guvern și ordonanțe pe care Executivul le poate emite astăzi.
Pe de altă parte, pentru pensionari se lucrează în prezent la crearea cadrului ce va permite creșterea pensiei minime de la 400 lei la 520 lei şi a punctului de pensie la 1000 lei.
Prin toate aceste demersuri nu facem altceva decât să respectăm pactul moral cu cetăţenii şi să onorăm capitalul imens de încredere pe care românii ni l-au acordat pe 11 decembrie” precizează deputatul PSD Dorel Căprar
No Comments
Comments for Dorel Căprar: „PSD respectă pactul moral cu cetăţenii şi agenda Programului de Guvernare” are now closed.