PNL consideră că iniţiativa privată este baza bunăstării, nu privilegiile acordate discreţionar de stat unor categorii sociale.
„M-am implicat în formarea unei mentalități diferite în rândul tinerilor, prin formarea unui spirit antreprenorial. Cred că avem nevoie de educație antreprenorială, baza pentru stimularea spiritului antreprenorial şi sprijinirea antreprenoriatului autohton. Cred că spiritul întreprinzător trebuie cultivat încă de pe băncile şcolii, pentru ca din rândurile tinerilor să apară acea clasă de oameni de afaceri care să aducă plus valoare şi iniţiativă în societatea în care trăim. Este necesară introducerea educației antreprenoriale în şcoli, disciplină cu caracter aplicativ, care va forma şi dezvolta competențe specifice. Activitatea de învățare trebuie centrată pe elev şi cât mai apropiată de realitatea economică imediată.
În al doilea rând ar trebui organizate concursuri antreprenoriale la nivel preuniversitar cât şi universitar. În cadrul universităților, ar trebui încurajată inființarea unor societăți antreprenoriale ale studenților care având resurse umane calificate să activeze ca un incubator de idei. Este extrem de important să investim în formarea tinerilor pentru a forma o clasă de întreprinzători care având un sistem de valori sănătos şi o pregătire teoretică solidă, sunt dispusi să se implice într-un mod responsabil generând plus valoare atât economic cât şi social”, a declarat Dorin Stanca, vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad.
No Comments
Comments for Dorin Stanca susţine introducerea educaţiei antreprenoriale în şcoli are now closed.