La initiativa presedintelui Nicolae Ioţcu, cele două săli de şedinţe ale Consiliului Judetean Arad, au primit numele corifeilor arădeni ai Marii Uniri. Astfel, sala mare de şedinţe se numeşte Sala „Vasile Goldiş”, iar sala mică a devenit Sala „Ştefan Cicio Pop”. Plachetele au fost dezvelite cu prilejul şedinţei de consiliu judeţean, de vineri, 29.11.2013. Ele vor fi însoţite de câte un o descriere a personalităţii şi iniţiativelor marilor bărbaţi de stat care au stat la baza desăvârşirii Unirii de la 1 decembrie 1918. Nicolae Ioţcu susţine că „este de datoria noastră să preţuim curajul şi patriotismul acelor arădeni care s-au implicat, cu 95 de ani în urmă, în cel mai important act al istoriei acestei naţiuni! Fără ei, astăzi nu am putea vorbi despre o Românie nouă, o Românie modernă! Dacă la nivelul Capitalei rolul Aradului în Marea Unire nu este scos în evidenţă şi este cunoscut cel mult de istorici, noi, cei de aici, suntem obligaţi să întreţinem spiritul unioniştilor şi să le aducem recunoştinţa noastră, să nu uităm de ei şi să transmitem tinerilor mândria de a trăi în oraşul de unde a pornit şi unde a fost pregătită Marea Unire.” Presedintele Nicolae Iotcu a mai precizat că a propus ca denumire a celor două săli de şedinţe nume ale corifeilor Marii Uniri pentru ca toţi cei care au tangenţă cu această instituţie să îşi amintească de rolul arădenilor în actul istoric 1918. „În instituţiile europene se obişnuieşte ca marile personalităţi să îşi împrumute numele unei săli, unui corp de clădire, chiar unei intrări. Noi preluăm acest model şi, prin asta, căutăm să punem în valoare, după posibilităţile noastre, cele două mari figuri arădene ale istoriei României. Dacă nu avem încă un Monument al Marii Uniri, pe care ni-l dorim dar care a fost rătăcit de Guvern prin China, dezvelirea acestor plachete este modul prin care noi marcăm totuşi aniversarea de 95 de ani. Avem personalităţi istorice de care suntem mândri şi cu care ne lăudăm. Aradul este la loc de cinste în istoria României, aici s-a manifestat poate cel mai puternic spiritul european şi acest sentiment dorim să îl întreţinem” – a declarat Nicolae Ioţcu. Consilierii judeţeni au luat act de denumirea celor două săli şi au apreciat iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean.
No Comments
Comments for Două săli de şedinţe ale Consiliului Judetean Arad, au primit numele corifeilor arădeni ai Marii Uniri are now closed.