Luna octombrie este fără doar și poate o lună plină de filme la Cinema Arta. Trei festivaluri de film (fARAD, Filmtettfeszt și Les Films de Cannes à Arad) au încântat privirile cinefile ale arădenilor în ultimele săptămâni. Nici sfârșitul lunii octombrie nu e mai prejos, aducând un program bogat la Cinema Arta. În următoarele zile vizionăm un debut în lungmetraj a unei voci proaspete în cinematograful românesc, un documentar din seria proiecțiilor One World Romania 2018 și nu în ultimul rând, cea de-a opta ediție a Retrospectivei filmului românesc.
LEMONADE, debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru, urmăreşte câteva zile tensionate din viaţa Marei (Malina Manovici), o asistentă medicală plecată din România, care se stabilește în Statele Unite împreună cu Dragoș, fiul ei de nouă ani, după ce s-a căsătorit cu americanul Daniel. Filmul narează mai multe întâlniri pe care eroina le are pe parcursul câtorva zile și în urma cărora descoperă că „visul american” rămâne un ideal greu de atins pentru cei care nu-și permit să plătească prețul. Prezentat în secțiunea Panorama anul acesta la Berlinale și câștigător al Premiului pentru regie la Sarajevo, Lemonade este o nouă surpriză în peisajul filmului românesc. Surprinzătoare este și interpretarea Mălinei Manovici, care (surpriză!) va participa la o sesiune de discuții cu publicul arădean după proiecția filmului.
Proiecția One Wolrd Romania prezintă Chaque mur est une porte, unde regizoarea montează secvențe de arhivă dintr-o emisiune începută în comunism și extinsă în anii ’90, pe care le dublează cu un comentariu subiectiv-nostalgic pe marginea televiziunii ca mediu-document al istoriei și a șocului trăit de bulgari după prăbușirea regimului comunist.
Iar la a opta ediție a Retrospectivei filmului românesc este explorată noțiunea de subiectivitate prin intermediul unor forme cinematografice diferite, reunită într-o selecție de scurtmetraje infuzate de viziuni unice care se joacă cu limitele limbajului filmic. Și pentru că nu putem să încheiem o lună de film care a decurs atât de în forță fără un invitat special, Andreea Mihalcea, cea care a curatoriat această ediție RFR, va fi prezentă la proiecție și dornică de discuții.
Vineri, 26 octombrie, ora 20:00
Lemonade (2018) r. Ioana Uricaru, 88 min
Luni, 29 octombrie, ora 20:00
Chaque mur est une porte (2017) r. Elitza Gueorguieva, 58 min
Miercuri, 31 octombrie, ora 20:00
Autism (2013) r. Alexandru Petru Bădeliță, 12 min
Elveția (2018) r. Dargoș Hanciu, 4 min
O moarte din familia mea (2018) r. Andra Tarara, 14 min
Film pentru prieteni (2011) r. Radu Jude, 58 min
No Comments
Comments for Dramă, documentar și scurtmetraje la final de octombrie la Cinema Arta are now closed.