Cele trei zile ale târgului internațional de medicină AR-MEDICA din acest an au fost un succes, dovedit de vânzările expozanților dar şi de numărul mare de vizitatori.
Peste 4.350 de reprezentanți ai sistemului de sănătate public și privat au trecut pragul centrului expoziţional Expo Arad.
A 25-a ediţie a târgului a reunit anul acesta peste 100 de expozanți din industria medicală, din ţară și străinătate (Ungaria, Italia, China şi Pakistan), care și-au prezentat ofertele de produse și servicii pe o suprafaţă interioară de 4.500 mp.
La tombola vizitatorilor, 10 firme participante au oferit premii în produse şi echipamente medicale câștigătorilor tombolei.
Programul științific din acest an a fost unul complex și de actualitate. Conferinţele, simpozioanele, congresele și demonstrațiile practice creditate EMC, EPC și EFC au reunit mii de participanți din diferite domenii ale industriei medicale: medici specialiști, medici stomatologi, medici de familie, medici veterinari, farmaciști, asistenți medicali, tehnicieni dentari.
Partenerii evenimentului au fost și în acest an: Colegiului Medicilor Arad, Colegiul Farmaciștilor Arad, Colegiul Medicilor Dentişti Arad, Colegiul Medicilor Veterinari Arad, Ordinul Tehnicienilor Dentari Arad.
No Comments
Comments for Ediția aniversară AR-MEDICA 2018 – un eveniment de succes! are now closed.