UTA a reușit să obțină un punct în fief-ul campioanei, Farul, tabela arătând în final 2-2 (2-1), dar, la modul în care s-au desfășurat ostilitățile, în rândul întregii suflări alb-roșii domină un sentiment de frustrare.
Elevii lui Mircea Rednic ua avut o primă repriză foarte bună, au intrat la cabine în avantaj, fiind apoi egalați după o greșeală impardonabilă în apărare.
Tehnicianul echipei arădene a modificat radical primul unsprezece folosit cu Rapid, în echipa de start apărând Rodrigues, Conte, Abeid, Cristian Mihai, Ofosu, Fabry și Cooper.
UTA a dat lovitura la prima acțiune spre careul constănțean. În minutul 7, Ofosu l-a angajat excelent pe Micovschi, venit din dreapta în stânga terenului, iar acesta a trimis cu stângul la colțul lung pentru prima sa reușită în Superligă.
În minutul 11, Fabry a ratat nepermis cu capul de la limita careului mic după o centrare excelentă a lui Rodrigues. După ratare, elevii lui Gică Hagi au urcat liniile, au pasat, au dominat, dar fără rezultate concrete. A venit apoi o sarabandă a cornerelor pentru Farul, toate executate de Budescu. În minutul 24 același Budescu a executat de pe partea dreaptă, defensiva arădeană a respins cu emoții, mingea a ajuns în marginea careului la Grameni, acesta a recentrat și Rivaldinho a profitat de lipsa marcajului și a înscris cu capul de la marginea careului mic, profitând și de bâlbâiala lui Iacob, care a scăpat mingea printre picioare. Pentru 1-1.
UTA nu a acuzat șocul, iar după doar trei minute a preluat din nou conducerea. În minutul 27, Fabry l-a deschis în partea stângă pe Ofosu, acesta i-a driblat frumos pe Sîrbu și Boli, și când se pregătea să tragă la poartă a apărut slovacul Fabry care a șutat puternic cu stângul fără speranțe pentru Aioani, 1-2.
După golul arădenilor, a urmat un sfert de oră de joc relativ haotic. UTA nu a mai pus probleme în ofensivă, iar șarjele Farul erau fără luciditate.
Cu un minut înainte de pauză, Ofosu a ratat o ocazie uriașă de a face 3-1, dar șutul său din voleu, după centrarea foarte bună a lui Micovschi, a trecut mult peste poarta gazdelor.
Simțind punctele slabe, Hagi a mutat imediat după pauză. Dussaut i-a luat locul fragilului Sîrbu, iar Luis Munteanu a intrat în locul dezordonatului Gustavo. Farul avea să egaleze tot în urma unui corner, dar pe fondul unui scurt circuit a defensivei arădene. „Specialistul” Budescu a trimis mingea în centrul careului mare, unde l-a găsit complet liber pe Artean, scăpat din marcaj. Șut cu latul, imparabil, pentru 2-2.
Farul a continuat să domine, dar fără a-și crea ocazii la poarta lui Iacob. Rednic a făcut și el modificări, Luckassen în locul lui Cooper, Omondi în locul lui Fabry, Căpușă în locul lui Ofosu. Fără Fabry și Ofosu, UTA a pierdut din forța ofensivă, ajungând tot mai rar la poarta lui Aioani. În minutul 78 a intrat și Rareș Pop, care s-a remarcat cu o intrare periculoasă în careu și un „assist” pe care, din păcate, Luckassen nu l-a putu fructifica.
Elevii lui Hagi au forțat pe final. Băluță a trimis peste, o acțiune a lui Enes Sali a dat frisoane, Luis Munteanu avut și el două pătrunderi periculoase, dar nimic nu a mai schimbat tabela.
S-a terminat 2-2, un rezultat care pare echitabil, gândindu-ne că Farul a dominat jocul după 2-2, dar rămâne totuși regretul că UTA nu a profitat îndeajuns de șansele avute.
Farul: Aioani – Sîrbu (46 Dussaut), M. Popescu, Boli (86 Sali), Kiki – Artean, Băluță, Grameni (76 Borgnino) – Gustavo (46 Luis Munteanu), Rivaldinho (65 Doicaru), Budescu. Antrenor: Gică Hagi
UTA: Fl. Iacob – Rodrigues, Conte, Benga, Abeid – Freitas, Cr. Mihai (78 Rareș Pop) – Micovschi (78 Carp), Fabry (62 Omondi), Ofosu (63 Căpușă) – Cooper (55 Luckassen). Antrenor: Mircea Rednic
Arbitri: George Găman (Craiova) – Mircea Orbuleț (București), Adrian Popescu (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Valentin Porumbel, din Oltenița (Călărași).
No Comments
Comments for Egal la malul mării, dar… are now closed.