Penitenciarul Arad a fost azi gazda celei de a doua Burse a locurilor de muncă din cadrul proiectului cu titlul „Egalitate de șanse la o viaţă împlinită”.
Cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, evenimentul a avut ca organizatori Direcția Generală de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Arad şi Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC Baia Mare
Bursa Locurilor de Muncă, împreună cu toate celelalte activități derulate în cadrul acestui proiect, este orientată în direcţia îmbunătățirii capacității de ocupare a persoanelor private de libertate, propunându-și să le susțină în demersurile lor de ocupare a unui loc de muncă.
Persoanelor private de libertate prezente la acestă bursă le-au fost prezentate programe de instruire – acces pe piața muncii, au luat un prim contact cu potenţialii angajatori, organizatorii punând la dispoziția participanților toate materialele necesare desfășurării în cele mai bune condiții a bursei.
Colaboratori ai acestei acţiuni au fost Penitenciarul Arad şi Agenţia Judeţeana de Ocupare a Forţei de Muncă Arad.
No Comments
Comments for „Egalitate de șanse la o viaţă împlinită”, proiect derulat în Penitenciarul Arad are now closed.