Elevii şcolii gimnaziale „Ilarion Felea” iau „Masa caldă” în condiţii deosebite

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , ,

Published on aprilie 17, 2018 with No Comments

Primărul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a vizitat marţi, 17 aprilie 2018 Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea”. În acest fel edilul a vrut să se asigure că proiectul guveramental „Masă caldă pentru elevi” este implementat aşa cum trebuie în singura unitate de învăţământ din oraş inclusă în programul pilot.

Ne bucurăm de acest proiect care sper că va scădea valorile  abandonului şcolar. Este un sprijin pentru părinţi care ştiu că cei mici beneficiază zilnic de o masă caldă gratuită, servită în condiţii deosebite. Cred cu tărie că acest proiect guvernamental ar trebui să fie extins în mult mai multe şcoli din Arad şi chiar din ţară. ”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

La finele anului trecut Primăria municipiului Arad a achiziţionat o cantină mobilă tip container care permite, de săptămâna aceasta, servirea unei mese calde celor aproape 400 de elevi ai şcolii arădene. Până acum, copiii nu au putut beneficia de acest program întrucât în unitatea școlară nu exista un spaţiu adecvat pentru servirea mesei.

În acest moment 365 de elevi ai şcolii beneficiază de acest program.  Speranţa noastră este ca prin intermediul lui să reducem abandonul şcolar, absenteismul, probleme cu care ne confruntăm de mulţi ani”, a explicat Sofia Mladin, directorul Şcolii Gimnnaziale „Ilarion Felea” din Arad.

Mâncarea este pregătită şi servită de angajaţi ai Cantinei municipale.

În fiecare zi, la ora 10:45 aducem mâncarea proaspăt gătită la şcoală. La servirea mesei mă ajută o echipă formată din 5 oameni, astfel că cei mici nu au mult de aşteptat. Este atât de plăcut să vezi atât de mulţi copii fericiţi, încât cred că am întinerit 10 ani”, a declarat directorul Cantinei municipale, Mariana Szucs.

Containerul cu destinaţia Sală de Mese, instalat în curtea Şcolii Gimnaziale „Ilarion Felea” este în suprafaţă totală de 180 mp, este prevăzut cu o chicinetă, dotată cu spălător, cuptor cu microunde şi frigider, grupuri sanitare şi sala de mese propriu-zisă cu 25 de mese şi 100 de scaune. Municipalitatea arădeană a optat pentru acest tip de construcţie în primul rând pentru timpul redus de instalare, apoi pentru costurile reduse comparativ cu o construcţie similară zidită de la fundaţie  şi nu în ultimul rând caracterul mobil al containerului care poate fi mutat în orice moment şi în orice locaţie în funcţie de situaţie şi necesitate.

330.000 lei au fost alocaţi din bugetul local pentru cumpărarea containerului şi alţi 25000 lei în vederea amenajării şi dotării acestuia.

 

 

No Comments

Comments for Elevii şcolii gimnaziale „Ilarion Felea” iau „Masa caldă” în condiţii deosebite are now closed.